Pe scurt, povestea fotoliului de director de la CJP Caraş-Severin este cam aşa: rămas vacant în urma unei întâmplări nefericite, nimeni nu-l dorea. Însă, de aproximativ doi ani, pe la conducerea instituţiei au trecut nu mai puţin de trei persoane, unele chiar de două ori.
CJP a mai fost condus de Braila
Mai întâi, liberalul Dorin Brăilă (foto), urmat de reprezentanta PSD, Tudoriţa Nicula, apoi democrat-liberalul Cătălin Bîcleşanu. Totuşi, în urma unui proces ce a durat destul de mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca din septembrie 2010 Brăilă să fie din nou şef peste pensionari.
Braila asteapta sa fie demis
Revenit pe post, liberalul nu a apucat să se bucure prea mult de reuşită. „Mi s-a pus în vedere să îmi dau demisia, ceea ce nu am putut accepta. Apoi am fost evaluat la Bucureşti, fără a se respecta termenele legale în acest sens. Am contestat rezultatul evaluării însă în aceste zile aştept să fiu demis“, a spus pentru Jurnal CS Dorin Brăilă, încă directorul CJP.
Anca Preda