GÂRBOVĂŢ – Florina Tătărcan, prin versurile în grai, sculptează în veşnicie lumea curată a satului. Pentru Florina Tătărcan, pasiunea de a-şi aşterne gândurile a început încă din adolescenţă: „Mulţi tineri simt nevoia să îşi împărtăşească gândurile apelând la un jurnal. Eu am făcut asta în versuri; parcă era mai frumos aşa. Cu toate acestea, nu le-am arătat nimănui, niciodată. Cu trecerea anilor, am mai scris câte ceva, dar poezii în grai bănăţean am început să scriu în urmă cu aproximativ doi ani“. Iar asta pentru că o almăjancă nu poate descrie lumea decât în grai: „Mi-era drag să ascult oamenii, poveştile din vremuri de mult apuse, dar mai ales îmi plăceau cântecele noastre. Şi cum ar fi putut ele să ajungă la inimile oamenilor dacă nu în mândrul grai «bănăţan»? Cum altfel ar putea fi descrisă frumuseţea acestor locuri sau obiceiurile de aici? Eu cred că unul dintre elementele care dau unicitate acestui colţ de rai este chiar graiul bănăţean. Cu poeziile mele încerc să deschid o poartă amintirilor, să readuc în memoria oamenilor obiceiuri păstrate cu sfinţenie cândva şi de care astăzi prea puţini îşi aduc aminte“.
Pentru că treptata descompunere a satului bănăţean o afectează pe Florina Tătărcan: „Din păcate, lipsa locurilor de muncă din zona noastră determină tineretul să-şi caute norocul la oraş sau chiar în străinătate. Dar am observat că şi pentru ei tot aici sunt sărbătorile mai frumoase. Aici se simt «acasă» şi tot aici vorbesc «ca acasă», adică în grai. Mai sunt şi unii care «uită» graiul de acasă după 2-3 luni de stat la oraş, dar nu sunt lăsaţi să „uite» prea multă vreme de cei care nu au uitat niciodată. Iar almăjanul care îşi uită vorba dulce de acasă nu se mai poate numi almăjan“.
Însă speranţa nu a părăsit-o: „Unii tineri au plecat din sat în speranţa unui trai mai bun, alţii îşi doresc mai multă libertate. Din nefericire, una prost înţeleasă. Mirajul citadin îi face să-şi dorească mai mult confort, mai mulţi bani, şi cred că pentru a obţine toate acestea este suficient să stai la oraş, însă asta o cred numai ce care nu au «mâncat pita oraşului». Când dau de greu, îşi aduc aminte de rădăcini. Nu vorbesc aici de tinerii care au terminat o facultate şi care, prin natura profesiei, trebuie să părăsească satul, ci de cei care aleargă după iluzii. În viaţă, omul trebuie să aleagă locul unde se poate trăi cel mai bine, şi eu consider că acest loc este la sat. Până la urmă, omul sfinţeşte locul şi nu invers“.
Cu toate că până acum nu a publicat vreun volum, Florina Tătărcan speră să reuşească asta într-o bună zi. De ce? Ne spune chiar dânsa: „Vreau să pot arăta bănăţenilor şi nu numai lumea satului de ieri şi de azi din acest loc binecuvântat de Dumnezeu“.
Nina Curiţa