Şedinţa de miercuri a fost una normală, chiar liniştită s-ar putea spune, asta până când, deşi retras din acest for, Nicolae Drăgan a decis să fie singurul care are ceva de spus la «diverse».
„Având în vedere ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti şi felul în care ministrul Muncii ne-a tratat pe noi ca sindicate, vă solicit (n.r. – subprefectului Nicolae Verindeanu) să convocaţi o întâlnire între reprezentanţii sindicatelor şi parlamentarii de Caraş-Severin. Fac această solicitare în speranţa că vom putea discuta pe marginea legii sindicatelor înainte de a fi adoptată“, spunea Drăgan.
Subprefectul Verindeanu, cel ce a prezidat şedinţa, a precizat că va lua legătura cu reprezentanţii judeţului în Parlamentul României în vederea realizării acestei întâlniri. Soluţia pentru a pune capăt conflictului dintre partenerii sociali şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, a fost găsită de Emil Boc iar sindicatele şi patronatele vor discuta de-acum încolo direct cu premierul. Totul după ce marţi sindicatele s-au supărat şi au cerut demisia ministrului Muncii.
„Nu se poate ca acest Dan Matei Agathon, pe care nimeni nu l-a delegat să reprezinte patronatele, să facă un astfel de gest. Ceea ce mă supără şi mai tare este că el este cel ce a omorât brand-ul acestui judeţ. El a omorât Băile Herculane şi o spun cu toată responsabilitatea. Trebuie să facem ceva, pentru că dacă vreţi să ajungem ca în Grecia… noi putem face circ. Nu asta ne dorim, însă dacă nu ne lăsaţi alternativă, o putem face“, a mai spus Drăgan.
Anca Preda