Primul a fost cel de citire corectă şi rapidă, câştigat de Sandor Edit, care a reuşit să termine norma de o pagină într-un minut şi 34 de secunde. Spre deosebire de anii anteriori, nici unul din cei patru participanţi nu a reuşit să respecte termenul-limită de 1 minut şi 30 de secunde, deci nu au fost premianţi.
„Necazul nostru e că suntem foarte puţini care citim în Braille, numărul cunoscătorilor fiind tot mai mic. Majoritatea tinerilor nevăzători intră pe calculator, pentru că le e mult mai uşor.
Totodată, copiii nu mai sunt trimişi la şcoli speciale şi nu mai apucă să înveţe tehnica Braille”, susţine preşedintele filialei Bihor a ANR, Ioan Boiţ.
Concursul de cultură generală a testat cunoştinţele celor înscrişi prin cinci întrebări trase la sorţi. Punctajul necesar obţinerii premiului I nu a fost atins, acordându-se doar premiile II şi III, pentru Sandor Edit care a primit 150 RON pentru locul al doilea, respectiv pentru Leontin Ungur, cu premiul al treilea, în valoare de 100 RON.
Monica Mateiu
