Data organizării evenimentului a fost aleasă având în vedere semnificaţia istorică deosebită a zilei de 25 aprilie, când în 1723 s-a aşezat piatra fundamentală la construcţia Cetăţii.
Acest gen de eveniment este o tradiţie deja la Mulhouse, oraş înfrăţit cu Timişoara. De altfel, o delegaţie de la Primăria Mulhouse, însoţită de membri ai unui consiliu consultativ de cartier din localitate, vor participa la acest eveniment.
Cei interesaţi pot participa la concurs de desene pentru copii, expoziţii de fotografii sau carte veche, concert de muzică de orgă, la parada costumelor populare ale edniilor din cartier, muzică şi dansuri populare sau jocuri de artificii. Va fi premiată şi cea mai bine îngrijită curte interioară a unui imobil istoric.
„La sfârşitul lunii mai, consiliul consultativ de cartier Iosefin-Dâmboviţa va organiza un eveniment similar, dorindu-se extinderea acestui gen de sărbători pentru a stimula spiritul civic”, a spus primarul Gheorghe Ciuhandu.
Carmen Barna