Caraş-Severin, Romania

Estimarea a si fost votata de consilieri, pentru ca altfel nu se putea stabili
suma necesara cheltuielilor cu organizarea (1,8 miliarde lei). Organizatorii
evenimentului pot respira, se pare, usurati: multi aradeni au scos 100 de mii
de lei din buzunar pentru a lua parte la concert. Cei mai câstigati vor
fi însa cei de la GCA, care se aleg si ei cu parte din banii dati de aradeni
pe bilete.

Si trenuletul turistic s-a dovedit o afacere rentabila pentru executiv. Sute
de copii s-au urcat în titicar, iar acesta a circulat constant arhiplin.
În atari conditii, Primaria a decis sa treaca la contabilizarea evenimentului:
care sunt sumele cheltuite pe organizarea Zilelor Aradului si care sunt încasarile
în urma actiunilor cu taxa. Astazi, executivul local a convocat o sedinta
de prima analiza a evenimentului, moment la care se vor evidentia lucrurile
slabe si cele tari.

Cât priveste trenuletul turistic, acesta nu-i va mai delecta pe copiii
din Arad decât în week-end si doar cât va mai tine sezonul
estival. Spre încântarea celor mici, a parintilor si spre disperarea
soferilor.
cliseu:Succesul trenuletului la cei mici a fost de necontesta.

Adriana Barbu