Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sărbătorile se apropie iar copiii aşteaptă, ca-n poveşti, la gura sobei, venirea Moşului. Dar oare cât sunt de pregătite autorităţile pentru a face faţă ninsorilor care pe unii îi iau pe nepregătite în fiecare iarnă?

„Noi suntem pregătiţi atât din punct de vedere al procurării materialelor necesare, toate utliajele, la fel, pregătite, sunt în stare de funcţionare, avem grafice de intervenţie cu responsabilităţi pentru fiecare sector, şi asta o facem 24 de ore din 24. Am făcut-o şi în anii precedenţi. Noi, în comparaţie cu alte localităţi, oraşe, noi am intervenit şi la noi n-au fost probleme majore atunci când s-a pus problema intervenţiei. Am făcut-o de fiecare dată, pe zi, pe noapte, şi la fel vom face şi în această iarnă“, spune primarul Mihai Stepanescu.

Potrivit informaţiilor oferite de municipalitate, şi pentru acest sezon rece, autorităţile au pregătit materiale antiderapante şi utilaje specializate pentru intervenţia în caz de necesitate. În clipa de faţă, stocul de materiale antiderapante constă în 421 de tone de sare gemă, 4.500 de tone de nisip şi 813 de tone de amestec de sare cu nisip.

Municipalitatea dispune de un număr de 20 de utilaje specializate: patru răspânditoare cu lamă, două autobasculante cu lamă, şase autobasculante pentru material antiderapant şi pentru evacuarea zăpezii, cinci tractoare cu plug, un buldoexcavator şi două Wolle, utilajele putând fi suplimentate, la nevoie, prin închiriere.