Destul de recent, un om venit cu o problemă oarecare în redacţie, înainte să înceapă discuţia, a privit în jur şi m-a întrebat: „aveţi chestii de înregistrat?“ Pentru o fracţiune de secundă, am crezut că omul vroia să ştie dacă folosesc un reportofon; după aceea mi-am dat seama că, de fapt, se temea de microfoane ascunse.
Înainte de ’89, această teamă era motivată – câteva cuvinte nepotrivite îţi puteau oferi o vacanţă în beciurile Miliţiei. Dar acum? Aud mulţi oameni care se tem de asta – cine-i ascultă, cui vor fi raportate cuvintele lor, X sau Y controlează Poliţia şi SRI-ul, etc. Iar cazul lui Geoană vine doar să întărească această iluzie. Numai că, există unele diferenţe. Dacă stai să te gândeşti, ce e compromiţător în acea înregistrare, în condiţiile în care coaliţia există doar cu numele?
Din contră – candidatul la preşedinţie apare ca un clarvăzător ce scrutează infailibil viitorul. Aminteşte de lipsa sprijinului şi de iminenta cădere a lui Băsescu, de retragerea prinţului Radu Duda (de altfel întâmplată), etc.
Ce mai, un adevărat prezicător, care, în plus, poate acum să-şi pună şi cununa de martir, de dizident urmărit de „sistem“. Iar asta, în pragul alegerilor prezidenţiale… Nu spun că e imposibil să se facă înregistrări; de mult nu mă mai miră nimic în ţara asta. Dar deja ţi-e teamă să mai spui ceva sau să mai mergi undeva pentru că imediat apari într-un filmuleţ în spaţiul virtual sau cuvintele tale sunt garanţie bună pentru şantaj.
Şi totuşi, dacă se înregistrează ilegal, indiferent de persoană, ce măsuri se iau? Nici una. Deoarece, în timp ce destui români se tem de asta, mulţi alţii ridică din umeri plictisiţi, spunând că nu le pasă, să-i înregistreze cine-o vrea; oricum n-au nimic de ascuns. Şi e dureros că auzi astfel de lucruri de la oameni cu funcţii, de la oameni din Parlament.
Oameni care, în inconştienţa care însoţeşte această „nepăsare“, dau palme urâte statului de drept. Cum rămâne cu dreptul la intimitate? Deci, ori căutăm microfoane sub pat, ori ne doare în cot. Ce mai, România, ţara extremelor! Să ne fie ruşine…
Nina Curiţa
[email protected]