Caraş-Severin, Romania

În sezonul rece 2009-2010, statul a plătit pentru subvenţionarea facturilor la încălzire din Caraş-Severin nu mai puţin de 150 de miliarde de lei vechi. Jumătate din subvenţiile acordate în baza dosarelor depuse la fiecare primărie în parte au fost acordate nejustificat, şi asta pentru un motiv cât de poate de simplu – obţinerea de voturi.

Şi nu spunem noi asta, ci Paul Papa, reprezentatul Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Caraş-Severin în cadrul Comitetului pentru Persoanele Vârstnice, instituţie care coordonează plăţile acestor subvenţii către primării: „Acum cinci ani, personal am dispus suspendarea unor astfel de subvenţii şi nimeni dintre cei rămaşi fără aceşti bani nu a contestat decizia. Acum însă, când această activitate este coordonată strict de primării, se aplică doar politica milei sociale şi speranţa de a obţine voturi pe banii statului“.

Iar cifrele îi dau dreptate. De exemplu, pentru subvenţionarea încălzirii cu lemne statul a plătit aproape 75 de miliarde de lei vechi, achitându-se sume impresionante pentru comune precum Cornereva sau Teregova (câte 2,3 miliarde), Berzovia (1,5 miliarde), Mehadia (1,7 miliarde), Prigor (1,6 miliarde), Bucoşniţa (1,4 miliarde), Fîrliug (1,2 miliarde) Turnu Ruieni sau Topleţ (câte 1,3 miliarde), iar lista poate continua… Dintre comune, cei mai puţini bani au ajuns în cea mai mică din judeţ, la Brebu (doar 5 milioane). Dintre oraşe, campioană este Moldova Nouă, unde s-au alocat 4,5 miliarde.

Anca Preda