Caraş-Severin, Romania

Întregul municipiu sau doar şcolile riscă să rămână fără căldură. Iar asta pentru că una dintre cele mai ponegrite activităţi din municipiu a ajuns zilele acestea într-un real impas, lucrurile fiind departe de a-şi găsi vreo rezolvare sigură şi definitivă. După o vară liniştită şi, aparent, fără facturi la încălzire, CET-ul s-a trezit acum cu un picior în groapă din cauză că are datorii la furnizori.

Există însă un dublu lanţ al slăbiciunilor. Societatea n-are bani pentru că nici ea, la rândul ei, nu şi-a încasat restanţele de la proprii debitori. Şi totuşi, dacă până săptămâna viitoare CET-ul nu face rost de 10 miliarde de lei vechi, Petrom Gas va strânge sau va închide de tot robinetul de gaz, urmând să aibă de suferit cei peste 5.000 de beneficiari ai bătrânului sistem centralizat.

Potrivit primarului Mihai Stepanescu, CET are datorii de peste 350 de miliarde de lei vechi, în majoritate către furnizori, din care 150 de miliarde la Petrom Gas. Inclusiv municipalitatea – cu tot cu şcoli şi alte instituţii pe care le păstoreşte din punct de vedere administrativ – are în clipa de faţă o datorie la CET de 73 de miliarde, în condiţiile în care, la finele anului trecut, avea 74 de miliarde. Diferenţa nu este prea vizibilă, pentru că municipiul a trecut printr-o iarnă grea, primăria achitând, chiar şi în lunile de vară, câte 6-7 miliarde lunar, cele mai mici facturi nesituându-se sub două miliarde.

Pentru a ieşi din impas, societatea a primit, recent, aproximativ 80 de miliarde de lei vechi de la bugetul statului. Dacă banii ar fi fost daţi prin primărie, aceasta ar fi avut datoriile şterse, însă CET-ul ar fi rămas tot în impas.

Problema a apărut pentru că, până în clipa de faţă, nimeni nu a ştiut de aceste datorii, astfel încât să poată fi luate măsurile necesare. „Cu o relativă intervenţie din partea noastră, anul trecut, subvenţia pentru persoanele fizice s-a dublat, spune primarul. Ca urmare, şi datoriile noastre s-au dublat. Am preluat cu datorii mari, ne-am bazat şi pe bani de la Guvern, aşteptăm răspuns de la firmele şi persoanele care deţin terenuri în concesiune“.

În plus, din cauza întârzierilor la plată faţă de Petrom Gas, „furnizorul cere bani în avans la două-trei luni şi pune în discuţie reducerea cantităţii de gaz sau oprirea lui“, a mai precizat edilul Reşiţei. În consecinţă, chiar dacă nu doar primăria e datoare la CET, totul cade pe umerii primăriei, pentru că altfel efectele vor fi devastatoare pentru întregul municipiu.

Antoniu Mocanu
[email protected]