Caraş-Severin, Romania

LUPAC – Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 2 octombrie, cu scorul de 3-2, partida cu Jiul Petroșani, din Liga 3! „Croații” urcă pe 4, înaintea Ezerișului, și așteaptă acum duelul cu liderul seriei a VII-a, CSM Reșița, de sâmbăta viitoare!

Golurile Lupacului au fost marcate de Alex Coviț (min.10), Cristian Danci (min. 70)și Alexandru Avramovici (min. 80), în timp ce pentru oaspeți au punctat Petrescu (min. 40)și Simoneac (min. 75).

„A fost încă un meci de infarct, în care am dominat, iar aproximativ 90% din timp am avut mingea în posesie. Echipa noastră a condus și prin rezultat, dar am făcut și multe greșeli personale. Deși de la meci la meci tot vorbesc cu băieții să eliminăm greșelile personale, mai avem mult de muncit. Suntem în luna cadourilor, facem cadou goluri echipelor adverse în fiecare meci. Totuși, sunt fericit și mulțumit de rezultat și de victorie. Avem în continuare jucători accidentați, dar cei care au intrat și-au făcut treaba. Am învins o echipă cu nume în fotbalul românesc, așadar proverbul buturuga mică răstoarnă carul mare s-a adeverit la acest meci. Au calitate jucătorii de la Jiul, dar ambiția noastră a fost mai mare”, a declarat antrenorul Boșco Vișatovici.

Voința Lupac: Căpățâna – Lucica – Cega – Circa – Vichente – Vădrariu – Săndescu – Danci – Jinga – Coviț – Avramovici.

Pentru Voința Lupac urmează cel mai greu meci de până acum, elevii lui Boșco vor juca pe 9 octombrie, în deplasare, cu CSM Reșița. Cele două formații s-au întâlnit și în jocurile de pregătire din vară, iar partida s-a terminat la egalitate, scor 2-2.

JCS-Ștefan Moraru