LUPAC – AFC Voința Lupac a terminat la egalitate, scor 2-2, partida de sâmbătă, 16 martie, din deplasare, cu CSM Deva, în etapa a XVII-a a Seriei a VII-a, a Ligii 3!
Valentin Munteanu de la CSM Deva a ratat în trei rânduri deschiderea scorului, în timp ce Lupacul a avut o primă acțiune ofensivă în minutul 15, când șutul lui Marian Musteța a fost reținut de portarul Raul Avram. Același Munteanu a mai ratat două ocazii, pentru ca apoi Milos Randelovic, portarul celor de la Lupac, să apere execuțiile lui Sergiu Arnăutu, David Ciubăncan și Adrian Bedea. Cei de la Voința Lupac au deschis scorul în minutul 35, pe contraatac, prin Bogdan Burcea. La faza imediat următoare, CSM Deva a egalat prin Arnăutu, care a înscris cu capul, din 8 metri, după o centrare a lui Alexandru Stoica. Repriza a doua a început tot cu gazdele în atac, lovitura de cap a lui Arnăutu fiind reținută de portarul Lupacui. Și, la fel ca în prima repriză, tot pe contraatac, cărășenii au punctat din nou, prin același Burcea, care a finalizat cu un șut de la 12 metri, în minutul 55. După aceea, Voința Lupac a trecut în două rânduri pe lângă gol, însă a ratat prin Andrea Săndescu și Loren Stoica. În minutul 73 a venit și egalarea pentru Deva, după ce Modan a înscris, cu capul, la un corner executat de Bedea.
„Am fost egalați de două ori și n-am reușit să închidem meciul. Ne așteptam la un meci greu, le-am spus băieților să fie cu moralul sus, să aibă încredere în ei și să fie uniți. Am venit la Lupac cu gândul să imprim ceea ce am învățat în Italia, la școala de fotbal de la Coverciano și în scurt timp cred că începem să avem și rezultate. În această serie nu m-a surprins nicio echipă, în afară de Ghiroda, care pot spune că este o formație peste ceea ce avem noi. Deva, chiar și în zece oameni timp de o repriză, a reușit să scoată un punct cu noi. Ne luptăm în fiecare meci și sperăm să scoatem punct sau puncte. Încercăm să formăm o echipă pentru sezonul viitor, unde vom încerca să atacăm locurile fruntașe.”, a declarat Mircea Manu, antrenorul Voinței Lupac.
În etapa următoare, Voința va întâlni pe 23 martie, acasă, liderul Ghiroda și Giarmata Vii. Până acum, Lupacul a acumulat 21 de puncte și este pe locul 7. Și în acest sezon, formația cărășeană va evolua în play-out.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: CSM Deva