CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a pierdut sâmbătă, 23 septembrie, scor 1-3, partida cu FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA 2, din etapa a V-a a Seriei a VII-a a Ligii 3! Pe lângă faptul că echipa „croată” a fost învinsă din nou acasă și se află pe penultimul loc, cu doar 3 puncte în 5 etape, după spusele antrenorului Adrian Enășescu au început să apară deja întârzierile salariale la jucători!
„Rezultatul nu a fost cel dorit de noi, în schimb cred că am făcut două reprize bune. În prima am jucat bine, iar dacă nu era acea greșeală din minutul 45, s-ar fi intrat la pauză cu 0-0 și nu 0-1. În repriza a doua am jucat mai hotărâți, dar, din păcate, lipsa anumitor jucători și-a spus cuvântul. La acest meci am avut trei titulari care au lipsit din formula de start, doar Alexandru Avramovici a intrat pe parcurs. Probabil acest aspect a fost una dintre cauzele acestui eșec. Totuși, cei de pe bancă care au intrat au adus un aport bun, dar se pare că nu a fost suficient. Din păcate, nu ne-am putut baza pe căpitanul Cristi Danci, el fiind suspendat, dar nici pe Alexandru Giurică, accidentat. Are o problemă la gleznă și vom vedea exact despre ce este vorba. Toată săptămâna de dinaintea acestui meci nu s-a putut antrena. O să încercăm să-l recuperăm până etapa următoare. De asemenea, al treilea indisponibil a fost Alexandru Avramovici, care a simțit o ușoară accidentare după meciul de la Petroșani, dar chiar și așa, a intrat în repriza a doua în acest meci. Am forțat cu el, dar nu am reușit să preluăm conducerea după ce am egalat. Cred că am dominat jocul în repriza a doua, apoi am primit pe final de meci două goluri după două nesincronizări în defensivă. În etapa următoare jucăm tot acasă cu Gilortul Târgu Cărbunești și va fi un meci foarte greu, cum sunt toate de altfel.”, a declarat despre meci antrenorul Adrian Enășescu.
De asemenea, Enășescu a ținut să scoată în evidență câteva aspecte legate de unele probleme de la club: „Important este să avem liniște la echipă și să fie și jucătorii mulțumiți. Au și ei dreptatea lor și pe undeva cred că ar trebui ca cei din conducerea clubului să țină cont și de aceste aspecte, deoarece contează în evoluția echipei. Avem restanțe salariale și cred că acest aspect afectează jucătorii. Conducerea clubului trebuie să aibă grijă și de aceste lucruri!”
Lupac: Mereu, Stoia, Săndescu, Banac, Marius Musteța, Ivașcu, Canea, Takenori, Marian Musteța, Jinga și Nicu.
În etapa a VI-a, echipa pregătită de Enășescu va juca tot acasă, pe 30 septembrie, de la ora 17, cu CS Gilortul Târgu Cărbunești. Formația din Cărbunești este pe locul 6, cu 7 puncte obținute, golaveraj 10-12.
JCS-Ștefan Moraru