REȘIȚA – Voința Lupac va disputa sâmbătă, 5 martie, de la ora 12:00, un amical cu formația din Ghiroda, ultimul înainte de începerea campionatului! În primul meci oficial din 2022, Voința va întâlni pe 12 martie, acasă, liderul CSM Reșița!
„Vom juca cu Ghiroda ultimul amical din această perioadă de pregătire. De la clubul nostru au plecat Alexandru Avramovici, Daniel Vădrariu și Daniel Petruț, trei jucători care au fost foarte importanți pentru noi. În schimb, am adus jucători noi, în special tineri, deoarece aceasta a fost strategia noastră, să ne bazăm pe fotbaliști de acest gen. Din păcate, pretențiile mele au fost mai mari decât ceea ce mi-au arătat ei mie până acum. În mare parte, noii jucători pe care i-am adus sunt accidentați în acest moment și două sau trei săptămâni nu mă voi putea baza pe ei. Chiar și așa, vom aborda returul la fel ca și până acum. Vom încerca ca fiecare meci să-l tratăm cu maximă seriozitate, indiferent de adversar. Fotbaliștii mei sunt conștienți de miza jocurilor pe care le vom avea, deoarece ne dorim să prindem play-off-ul. Sper ca în cele trei etape care au mai rămas de disputat să obținem maximul și atunci când se va trage linie să ne clasăm în primele patru formații din clasament”, a declarat Boșco Vișatovici, antrenorul Voinței Lupac.
JCS-Ștefan Moraru