Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Voința Lupac s-a impus în fața celor de la Magica Balta Caransebeș, joc disputat pe sinteticul din Valea Domanului, cu scorul de 4-1! La pauză a fost 1-0 pentru trupa lui Manu!

„A fost o primă repriză echilibrată, știam faptul că Magica are echipă bună și s-a văzut de ce este liderul Ligii a IV-a. Chiar a avut un prim gol anulat pe motiv de offside. Magica are în componență jucători buni, doar că s-a văzut diferența între Liga 3 și a IV-a, mai ales din cauza pregătirii. Am încercat să introducem în teren și fotbaliștii care n-au prea jucat, iar după cum s-a putut vedea avem cinci jucători accidentați, toți care ar fi fost titulari. Chiar dacă ne-au lipsit jucători, pot spune că s-au ridicat la nivelul așteptărilor mele toți fotbaliștii care au evoluat în acest amical. Urmează în continuare meciul de pregătire cu CSM Lugoj, apoi vom juca cu CS Negrea Reșița, iar testul înainte de începerea campionatului îl vom avea cu CS Phoenix Buziaș. Ne pregătim, muncim în fiecare zi și încercăm să integrăm în echipă pe fotbaliștii juniori. Am mai luat un portar de la sârbi, trebuie să se acomodeze, suntem un pic dezavantajați că a plecat Paul Mereu și vom fi nevoiți să jucăm cu trei juniori în teren.”, a spus Mircea Manu, antrenorul Voinței Lupac.

De cealaltă parte, Petru Bona a apreciat că echipa sa s-a ridicat la nivelul Lupacului timp de 70 de minute, după care liderul Ligii a IV-a a căzut din punct de vedere fizic. „Am întâlnit o ecihipă bună care s-a pregătit, a făcut un cantonament, deci s-a văzut diferența. După 70 de minute noi am căzut puțin fizic și a trebuit să fac unele schimbări. Cred că a fost un antrenament destul de bun. Avem jucători polivalenți, nu știu dacă va mai veni cineva, deoarece cei care vin, vin cu pretenții salariale. La noi, la Liga a IV-a, nu sunt bani cum cred alții. Ne pregătim în continuare și vom mai avea amicale, vom juca returul cu Armeniș și poate încă o dată cu Lupacul. Se apropie startul campionatului din Liga a IV-a și trebuie să fim cât mai bine pregătiți. Returul campionatului este lung, nu se știe ce se va întâmpla la final, chiar dacă avem acum o diferență de șapte puncte. Totuși, cred că această echipă a Caransebeșului poate să-și atingă obiectivul propus. Sunt mulțumit de jocul echipei, mai ales de cel din prima repriză din acest amical cu Lupacul. Ne-a dezavantajat un pic arbitrajul, acești tineri fără experiență încă nu-și dau seama de unele lucruri și pot spune că maniera de arbitraj a lăsat de dorit. Am avut gol valabil anulat și poate altul era rezultatul partidei. Totuși, este normal scorul final, Lupacul este în Liga 3 și cred că s-a văzut diferența dintre cele două divizii.”, a declarat Petru Bona, antrenorul băltăreților.

JCS-Ștefan Moraru