Luni dimineaţa, Mihai Adrian N., un reşiţean de 23 de ani, ofiţer în cadrul Poliţiei de Frontieră, se afla la volanul unei maşini pe DN 57 Orşova–Moldova Nouă.
El a intrat într-o curbă cu viteză, deşi carosabilul era umed şi a scăpat controlul volanului. Maşina s-a răsturnat în apele Dunării. Doi dintre pasagerii săi, Alin L.C., de 24 de ani, şi Alin K., de 25, ambii din Reşiţa, au suferit răni uşoare, fiind transportați la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă, în timp ce un al treilea pasager, Constantin C., de 44 de ani, din Oraviţa, a scăpat teafăr.
Din nefericire, în urma acestui accident, şoferul a decedat. El avea centura de siguranţă fixată şi s-a înecat.
Toţi cei patru ocupanţi ai vehicolului erau membri ai Poliţiei de Frontieră. Şoferul lucra aici de doar două luni.