Caraş-Severin, Romania

Pentru tinerii din ziua de azi este extrem de greu să îşi achiziţioneze o locuinţă, motiv pentru care autorităţiile încearcă, deşi nu le iese chiar de fiecare dată, să vină în sprijinul lor prin locuinţe ANL construite pentru cei cu vârste până în 35 de ani.

Deşi ritmul în care locuinţele sunt finalizate este unul extrem de lent, oamenii se bucură pentru că vor avea parte de o chirie modică şi de condiţii de trai bune. De această dată este rândul locuitorilor din Moldova Nouă să aibă parte de un imobil ANL.

„În maxim două săptămâni vrem să dăm în folosinţă un bloc ANL cu 24 de apartamente“, a spus Ion Chisăliţă, primarul oraşului din Clisura Dunării. La primărie au fost depuse până în acest moment un număr de 350 de cereri pentru apartamente. Din totalul de 350 de petenţi, doar 100 şi-au depus dosarele complete şi în consecinţă pot fi luaţi în calcul pentru cele 24 de apartamente ce urmează a fi predate în cel mai scurt timp.

„Nu este singurul bloc ANL din Moldova Nouă, ne dorim ca la începutul lunii aprilie, în preajma Sf. Paşte să mai putem da în folosinţă încă unul“, a mai spus Chisăliţă.