Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Asta dacă proiectul la care lucrează acum municipalitatea din Caransebeș va obține finanțare europeană.

Aflată într-o stare avansată de degradare și folosită de municipalitate în ultimii ani drept grădiniță și spațiu de locuit pentru diverse familii cu probleme sociale, Vila Popov ar putea avea o șansă de a fi salvată de la distrugere. Primăria încearcă să obțină fonduri europene pentru a restaura imobilul și a-l pune la dispoziția persoanelor vârstnice, printr-un centru de zi.

Vila Popov se află în atenția noastră, este cuprinsă într-un proiect pe care l-am inițiat, legat de acest imobil istoric din Caransebeș. Este un proiect cu fonduri europene, la finalul căruia, dacă reușim să obținem finanțarea, acolo va exista un centru de zi pentru persoane vârstnice. Ideea este să intervenim, să o aranjăm, să o coafăm, pentru că este păcat de ea. Chiar zilele trecute, Primăria a primit o solicitare de cumpărare a acestei vile din Teiuș, insă am fost nevoiți să o declinăm, i-am explicat doamnei care locuiește tot în zona Teiuș și care vroia să o cumpere că folosința imobilului nu va rămâne în stadiul actual, ci va fi regândită, doamna cunoscând foarte bine situația vilei respective”, a precizat primarul Felix Borcean, potrivit căruia proiectul la care se lucrează acum, prin care municipalitatea speră să obțină aproape 1 milion de euro, trebuie depus până la începutul lunii decembrie.

Vila Popov, situată în cartierul Teiuș, este una din clădirile istorice ale Caransebeșului. A aparținut, la începutul secolului trecut, fostului ministru bulgar de externe, a funcționat și ca pensiune de lux, cu terenuri de tenis și alte facilități, însă după 1944 a intrat într-un declin care a continuat până în zilele noastre.