CARANSEBEȘ – Aceasta se va construi pe actualul teren din Balta Sărată și zona adiacentă și va avea o capacitate de 400 de locuri, proiectul noii baze sportive din cartierul Balta Sărată fiind realizat de Olimpia Onci-Isopescu, o tânără arhitectă din Caransebeș, stabilită acum în Timișoara!
Ca de obicei, cu sau fără rost, liberalii au avut ceva de obiectat. „2023 zero angajați!”, a spus liberalul Tiuch atunci când s-a ajuns la dezbaterea proiectului de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate (SF) și a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția din Balta Sărată. „Așa, și care e problema, e arhitect! Ce contează numărul de angajați?”, a replicat directorul Direcției Strategii, Dezvoltare, Protecția Mediului, Liviu Jigoria-Oprea, Tiuch concluzionând: „E, deci nu angajații fac!”
Cu mult mai multe cunoștințe și experiență în domeniu, Arin Ispas (Forța Dreptei), proiectant în viața de zi cu zi, a încercat să-i lămurească pe cei de la PNL: „Dle Tiuch, dacă vă uitați cu atenție, are colaboratori pe fiecare specialitate în parte… De obicei, arhitecții, iar doamna este arhitectă, au colaboratori externi.” La vot, liberalii n-au îndrăznit să se opună proiectului, așa că SF-ul bazei sportive a fost aprobat de toată lumea.
Valoarea totală a investiției este de peste 20,5 milioane de lei cu tot cu TVA, o parte din finanțare fiind asigurată dintr-un amendament la bugetul de stat făcut de actualul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, pe vremea când era deputat. Baza sportivă ar urma să aibă 400 de locuri pe scaune (200 acoperite), nocturnă, sistem modern de irigare a terenului, vestiare modernizate, parcare privată, pista de tartan pentru antrenamente, gard nou și teren secundar de antrenament. Rămâne de văzut însă dacă în 2025 construcția de baze sportive va mai fi sprijinită de Guvern sau va fi trecută pe linie moartă…
JCS-R.M.