Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Echipajele rutiere de pe tronsonul DN6 din județul nostru au beneficiat de sprijin aerian, cu un elicopter! În cele 5 ore de acțiuni – derulate sâmbătă, între orele 15.00 și 20.00 – au fost constatate 77 de abateri, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale, dintre care amenzi în valoare de peste 31.000 de lei!

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză (54), pentru depășiri neregulamentare (8), iar 15 pentru alte nereguli. În plus, au fost reținute 10 permise de conducere, dintre care 8 pentru depășiri neregulamentare, iar 2 pentru viteză excesivă, fiind retras un certificat de înmatriculare.

În acțiuni au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului Rutier Caraș-Severin, Poliției Municipiului Caransebeș și Poliției Stațiunii Băile Herculane, care au beneficiat de sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al MAI, ce a survolat și supravegheat traficul rutier cu un elicopter dotat cu aparatură pentru înregistrarea abaterilor la regimul rutier.

„Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special combaterea nerespectării regulilor privind depășirea și a încălcării regimului legal de viteză. Cele 6 echipaje auto de poliție rutieră aflate în trafic pe DN 6, pe întregul tronson până la limita cu județele Mehedinți și Timiș, au beneficiat de sprijin aerian, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI, în care s-a aflat și un polițist rutier care a transmis informații echipajelor de poliție rutieră aflate la sol pentru a interveni prompt, în vederea depistării celor care au încălcat normele rutiere. Astfel de activități care au ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din județ vor fi efectuate și în perioada următoare. Circulați responsabil și adoptați un comportament preventiv în trafic!“, sfătuiește Poliția județului.

JCS-A.M.