CORNEREVA – O familie din satul Zmogotin, comuna Cornereva, a avut parte de o mare bucurie făcută de OMV. De acum, oamenii au o locuinţă pusă la punct, dar cel mai important, au energie electrică!
Paul L. locuieşte, împreună cu familia formată din şase persoane, în Zmogotinul de după deal, aşa cum spun cei din zonă. Trăiesc izolaţi pentru că accesul la drumul judeţean se face pe o potecă abruptă de munte sau pe o alta de pădure, mai puţin abruptă, dar care are 1,5 km. Pe lângă accesul anevoios la locuinţa lor, oamenii au trăit fără energie electrică. Paul a cumpărat acum câţiva ani două panouri fotovoltaice, însă nici măcar becurile nu puteau funcţiona bine. Deşi casa este una sănătoasă, cu etaj chiar, Paul şi familia lui au locuit într-o singură cameră şi o bucătărie, celelalte camere nefiind finalizate, iar accesul la etaj a fost imposibil pentru că nu aveau nici scară. Familia trăieşte cu aproximativ 1.000 lei/lună, sumă ce provine din vânzarea produselor agroalimentare şi din alocaţiile copiilor.
Reprezentanţii OMV din Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj şi Olt le-au adus bucuria în suflet. Şi asta pentru că le-au dus panouri fotovoltaice ce asigură 2,4 Kwh/zi, le-au dus frigider, dar le-au finalizat şi două dintre camere. De asemenea, cei de la OMV le-au asigurat şi scara de acces spre acele camere, izolându-le şi faţada. „Accesul cu materiale a fost foarte dificil, dar ne-am descurcat. Împreună cu colegii mei le-am montat panourile, le-am tencuit, zugrăvit, dotat camerele doar să se poată muta. Familia lui Paul este minunată. Îşi doreau energie electrică, dar şi să nu mai stea înghesuiţi. Mă bucur că împreună cu colegii mei i-am ajutat. Şi am realizat încă o dată cât de frumos este să aduci bucurie în sufletele unor oameni. Am finalizat un proiect frumos, dar dincolo de asta trebuie să ştim toţi că numai împreună putem face bine. Sunt oameni care au nevoie să le facem bine! “, ne-a spus omul de afaceri Viorel Başag, cel care a şi coordonat proiectul OMV.
JCS-N.C.