Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este sfârşitul tragic pe care l-a avut astăzi un bărbat de aproximativ 56 de ani, găsit în albia râului, în zona Hehn!

Pompierii militari reşiţeni vorbesc despre intervenţia de urgenţă, derulată în urma unui apel primit în jurul orei 13.25, pentru scoaterea unei persoane căzute în râul Bârzava, în zona complexului comercial Hehn din municipiu.

„La fața locului au fost direcționate două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, un echipaj SAJ și unul IPJ. Persoana, de sex masculin, în vârstă de aproximativ 56 ani, a fost scoasă din apă şi s-a încercat resuscitarea acesteia, din păcate fără rezultat, fiind declarat decesul. Nu se cunosc în acest moment împrejurările și locul în care persoana a căzut în apă, cauzele producerii decesului urmând a fi cercetate de organele abilitate în acest sens“, transmite ISU „Semenic“.

JCS-A.M.

VIDEO: Andreea Mușat