BOZOVICI – Aseară a izbucnit un incendiu la o casă din Bozovici, stins de pompierii militari din localitate. Focul a fost localizat imediat și deși s-a cerut și ajutorul pompierilor din Oravița, nu a mai fost necesară intervenția acestora din urmă. Din păcate, pe lângă acoperișul ars aproape în întregime, proprietarul casei, în vârstă de 52 de ani a murit!
„Prin 112 a fost anunțat un incendiu la o casă particulară în localitatea Bozovici. A acționat Garda de Intervenție Bozovici (2 ASAS, 1 EPA), în sprijinul căreia au fost alocate două echipaje de la Secția de Pompieri Oravița. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la două case, cu risc de extindere la o a treia casă. Incendiul a fost localizat la acoperișul uneia dintre case. În ceea ce le privește pe celelalte două, s-a reușit protejarea lor, incendiul fiind lichidat. La locul intervenției a fost găsită o victimă, decedată, este vorba despre proprietar, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani. La fața locului s-a deplasat și o echipă de criminaliști, cauza morții urmând să fie stabilita de organele de specialitate“, a transmis ISU Semenic.
JCS-L.A.