REŞIŢA – Într-un meci din etapa a XVI-a, formația reșițeană a învins sâmbătă, 8 martie, în Valea Domanului, pe FC Olt Slatina, cu 2-0.
Metalul Reșița disputa primul meci oficial pe teren propriu în acest an și venea după o evoluție ștearsă la Motru, cu lanterna roșie a clasamentului. După remiza albă din etapa a XV-a, pentru elevii lui Marian Pană și Carol Gurgu singura variantă admisă la meciul cu FC Olt Slatina era victoria. Aceasta avea să vină în cele din urmă, după eforturi mari depuse de rosso-neri, pe un teren destul de greu. Intențiile ofensive ale gazdelor s-au manifestat încă din startul întâlnirii, când au și beneficiat de o lovitură liberă din marginea careului advers, executată de Oprița. Un alt jucător care l-a pus la încercare a fost Adrian Stoica, cu un șut din 16 metri, respins de Mogoșanu. Reșițenii trec prin mari emoții, în minutul 38, la pătrunderea lui Ivănică, rămas singur cu Zimmermann și doar intervenția in extremis a lui Apostol a salvat situația. Finalul primei reprize a adus o mare ocazie pentru Metalul, dar șutul lui Stoica a nimerit bara porții oaspeților.
Cele două goluri aveau să fie marcate în repriza secundă, în care Daniel Oprița s-a reinventat. A fost pe buzele tuturor, pentru că a avut o evoluție remarcată și de antrenorul principal la conferința de presă. În minutul 69, cu un șut la colțul lung, semna reușita prin care Metalul Reșița deschidea scorul. Iar în minutul 75, a hipnotizat flancul stâng al oaspeților și a centrat perfect în fața porții pentru lovitura de cap a lui Istvan Szabo, care a stabilit scorul final. 2-0 pentru Metalul Reșița, care se va deplasa în runda următoare la Oradea, pentru meciul cu FC Bihor. Să mai spunem că în minutul 9, Marian Pană a fost nevoit să-l înlocuiască pe Salif Nogo, care s-a accidentat.
Metalul Reșița: Zimmermann – R. Cristian (min. 60, Crețu), Apostol, Nogo (min. 9, Popescu), Murgoci – Breşneni, Enescu – O. Vasile, Ad. Stoica, Szabo – Opriţa (min. 88, Enciu).
FC Olt: Mogoşanu – Anghelina (min. 80, Ciobanu), Cruşoveanu, Gligor, Giurcă, Pavel, Ignea, Bardu (Huțanu), Bancu, Ionescu, Dobrescu (min. 35, Ivănică).
A arbitrat: Teodor Crăciunescu (Râmnicu Vâlcea), asistat de Ionuţ Babadac (Alexandria) şi Adrian Ionescu (Târgovişte).