Echipa masculină de handbal a C.S. U.C.M.R. a plecat marţi dimineaţă spre Baia Mare, pentru partida restantă din etapa a XVI-a a Ligii Naţionale, din această după-amiază, cu Minaur din localitate.
Irimescu, indisponibil
Din lotul reşiţean nu face parte, pentru acest meci şi, se pare, nici pentru confruntarea de duminică, 24 februarie a.c., cu echipa din Tg. Jiu, de pe teren propriu, pivotul Gheorghe Irimescu.
Reamintim, el s-a accidentat serios la buza inferioară, în debutul partidei revanşă de la Kutina, din Challenge Cup, suferind o plagă perforată de circa 3,5 cm! În schimb, se va putea conta pe Mihuţ Pancu, revenit după starea gripală în care s-a aflat săptămâna trecută.
„După-amiază (ieri-n.r.), am efectuat un antrenament de dezmorţire şi acomodare cu sala. Ne aşteaptă un meci greu, dar suntem hotărâţi să-l câştigăm, ne-a declarat Ion Zamfirescu, directorul executiv al clubului reşiţean“. O poziţie fermă şi normală, considerăm şi noi, în condiţiile în care se doreşte revenirea pe podiumul clasamentului, după pierderea dureroasă a celor trei puncte, la „masa verde“.
Pentru partida de miercuri, care va începe la ora 17.00, antrenorii Omer Aihan şi Gligore Czari au la dispoziţie următorul lot de jucători: Ionescu, Antonaru – Pasic, Pârvan, Tucanu, Pancu, Butulija, Rohozneanu, Vaidasigan, Cuciula, Ciubotariu, Grozăvescu, Macovei şi Olah Barnabas.
Marius Moraru
