Demiterea viceprimarului Inişconi s-a făcut cu 15 voturi „pentru”, împotriva deciziei exprimându-se patru consilieri de la PD şi PSD.
Potrivit expunerii de motive care însoţeşte hotărârea adoptată de consilierii locali, Ioan Inişconi a fost acuzat de coordonarea defectuoasă a activităţii teatrului din Deva, aflat în subordinea Primăriei, şi de faptul că ar fi săvârşit abateri în exercitarea funcţiei de viceprimar. Ioan Inişconi mai este acuzat că ar fi efectuat copii după acte ale Primăriei Deva care nu aveau caracter public şi că le-ar fi folosit cu caracter tendenţios.
„Aceste acte au stat la baza plângerilor penale (la DNA Alba, n.red) efectuate împotriva primarului municipiului Deva, Mircia Muntean, a viceprimarului Florin Oancea şi a Consiliului Local al municipiului Deva”, se spune în expunerea de motive, care adaugă că acţiunile au periclitat bunul mers al activităţii primăriei şi au adus prejudicii de imagine instituţiei.
În replică, fostul viceprimar a declarat că demiterea sa din funcţie constituie „un abuz” şi că îşi rezervă dreptul de a consulta un avocat. El nu a exclus posibilitatea de a ataca, în contecios administrativ, hotărârea adoptată de consilierii locali.
„Primarul municipiului minte, după cum respiră. Teatrul din Deva este în subordinea Consiliului Local şi nu a viceprimarului. Nu sunt în spatele niciunor sesizări la DNA, lucru pe care acum îl regret deoarece legea impune să sesizăm orice indicii de fapte ilegale”, a spus fostul viceprimar.
Cât priveşte noul viceprimar ales miercuri, acesta a declarat în faţa consilierilor locali că se va implica în dezvoltarea tuturor proiectelor care ţin de comunitatea locală. Nelu Ardelean a menţionat că are o experienţă de zece ani în administraţia locală, printre altele el mai îndeplinind funcţia de viceprimar al municipiului Deva în mandatul 2000-2004.
Mihai Stan
