Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Nu ne referim la legenda meșterului Manole, ci la picturile murale care, de câțiva ani, apar pe zidurile Reșiței, culoarea înlocuind astfel griul de altădată. Multe dintre ele au fost fotografiate de artistul Petre Dalea, iar patru picturi murale ale Reșiței apar în cartea „Viața zidurilor în spațiul public”. Carte pe care Petre Dalea a prezentat-o recent reșițenilor!

„Bellezza” a fost pictată Ovidiu Batista și făcută cunoscută de Petre Dalea întregii țări. Asta după ce lucrarea a câștigat primul loc în urma apelului deschis lansat în luna august de Cristina Popa și Andrei Racovițan, în vederea mediatizării de lucrări de street art din întreaga țară. Fotograful reșițean trimitea imaginea acelei lucrări întrucât aparține unui pictor destul de cunoscut, arată bine din punct de vedere fotografic și, fiind un apel la nivel național, nu votau doar reșițenii. Intuiția sa a funcționat la maxim întrucât fotografia Bellezzei a obținut inițial 1.024 de voturi, rămânând cu „doar” 773 în urma contestațiilor. Suficiente pentru a obține primul loc, cu peste 50% mai multe voturi decât locurile 2 și 3 împreună, care au obținut 165 respectiv 154 de voturi.

„Mulțumesc celor care în luna septembrie 2022 au votat această imagine, precum și colegilor din presa locală care au promovat apelul!”, a spus artistul la prezentarea cărții editate de agenția de media „Save or cancel” din București prin feeder.ro și cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Carte în care, pe lângă primele trei locuri la apelul național, mai apar alte trei imagini cu lucrări de pe zidurile Reșiței. Asta deoarece inițiatorii apelului i-au solicitat fotografului reșițean să le trimită și alte fotografii pentru a fi publicate. Cele patru imagini din Reșița apar alături de cele din alte șase orașe din țară, două imagini din Republica Moldova și una din Transnistria.

„Colaborarea mea cu inițiatorii apelului continuă. Țin legătura cu ei și sunt oricând deschis la noi proiecte.”, a încheiat Petre Dalea invitând iubitorii artei să cumpere cartea de 100 de pagini. Aceasta costă doar 24 de lei și poate fi cumpărată de pe site-ul feeder.ro, secțiunea shop.

JCS-Ionel Ivașcu

FOTO: Petre Dalea