CARANSEBEȘ – Anunțată inițial în primăvară, dezinsecția s-a lovit de hățișurile legale, astfel că de abia acum s-a finalizat documentația aferentă. Potrivit primarului Felix Borcean, municipalitatea a parcurs toți pașii necesari dezinsecției, pentru a nu fi probleme cu instituțiile de control!
„Cu dezinsecția, ca la noi. Adică la noi, în UAT Caransebeș, regulile sunt mult mai dure tot timpul și ca să fim în perfectă stare de legalitate, am parcurs toți pașii necesari pentru a putea face dezinsecția așa cum am făcut-o și în alți ani, dar în alți ani nu s-a sesizat nimeni. Acum toată lumea e cu ochii pe noi, și Garda de Mediu, asta înseamnă să fii primar independent, toată lumea trage din toate părțile cu tunul în tine, dar e o situație cu care ne-am obișnuit. O să fim puși la punct chiar și în domeniul acesta al dezinsecției, pentru a nu mai fi discuții și comentarii că de ce n-am făcut cu Transal, de ce apelăm la un operator privat altul decât al nostru. Suntem în linie dreaptă cu ultimele documentații, astfel încât probabil în cel mult două săptămâni putem să facem dezinsecția”, a explicat edilul motivul întârzierii.
Dezinsecția se va realiza în mai multe etape și e foarte posibil să se renunțe la cea aeriană, combaterea țânțarilor, a căpușelor și a altor dăunători făcându-se doar de la sol.
„Ne-am propus să fie 4 etape anul acesta, pentru a scăpa pe cât posibil de toți dăunătorii. Discutând de posibilitatea de a face și o dezinsecție aeriană, am conchis că ar fi mai bine să facem 4 dezinsecții la sol, pentru că cea aeriană e destul de poluantă, trebuie să anunțăm toți apicultorii și nu știu cât de eficientă este o astfel de dezinsecție, în condițiile în care Caransebeșul are multe porțiuni mlăștinoase e mai ușor să intervii la sol, în zona blocurilor, în zona unde verdeața este abundentă. Deci vom avea 4 etape de dezinsecție, nu știu dacă anul acesta vom mai avea 4, că deja ar fi trebuit să avem măcar una până în prezent, dar o să discutăm cu cei care fac dezinsecția să vedem care este cea mai bună variantă și la costul cel mai potrivit. Contractăm o firmă, de aceea a trebuit să ne punem la punct, să nu mai avem discuții”, a mai precizat primarul Felix Borcean.
JCS-R.M.