Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Doina Gârboni, dascăl bocşean care a cochetat cu poezia încă din tinereţe, şi-a adunat gândurile într-un prim volum.

„Dincolo de tăcere“ este numele volumului de poezii purtând semnătura Doinei Gârboni, ce va fi lansat luni, 15 septembrie, la ora 17.00, sub cupola Bibliotecii Orăşeneşti „Tata Oancea“ din Bocşa. Doina Gârboni s-a născut în 10 septembrie 1947, pe plaiuri cărăşene, în localitatea Valeapai, şi este absolventă a Liceului Teoretic din Bocşa şi a Facultăţii de Ştiinţe Naturale din Timişoara. „Fostă profesoară de biologie în şcolile bocşene, actualmente pensionară, a cochetat cu poezia încă din tinereţe, dar abia acum şi-a adunat gândurile într-un prim volum apărut la Timişoara, la editura Eurostampa, realizat de Ada D. Cruceanu şi Ana Kremm, spune Gabriela Şerban, managerul instituţiei gazdă şi cea care va modera evenimentul.

Despre poezia Doinei Gârboni vor vorbi oameni care îi cunosc pasiunea de mai multa vreme, precum Gheorghe Jurma, Ada D. Cruceanu, Ana Kremm. Vor participa prieteni ai autoarei, oameni de cultură, poeţi reşiţeni, oficialităţi locale şi judeţene, precum şi cititori ai bibliotecii gazdă. Mă bucur de apariţia cărtii, mai ales că ştiu şi eu de câţiva ani că Doina scrie poezie şi abia aştept următorul volum“.