CARAȘ-SEVERIN – Senatorul liberal cărășean a inițiat, împreună cu ministrul Justiției, Alina Gorghiu, un proiect de lege al grupului PNL din Senat, vizând înființarea unui registru al traficanților de droguri, pe modelul registrului agresorilor sexuali!
Oficialul crede că o asemenea lege va fi utilă în combaterea traficului de droguri pentru că „registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni din sfera traficului ilicit de droguri. Traficul de droguri este strâns legat de consum. Pentru a diminua consumul și efectele nocive ale acestuia trebuie să acționăm puternic pe linia combaterii traficului. Înființarea unui registru național automatizat cu traficanții de droguri sau autori ai altor infracțiuni din sfera ilicitului de droguri reprezintă o soluție optimă în vederea asigurării prevenției recidivei. Registrul va fi un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare a persoanelor care au comis astfel de infracțiuni. În sistemul penitenciar există în prezent 1087 de persoane care execută pedepse privative de libertate pentru comiterea unor infracțiuni din sfera traficului de droguri. Din numărul de 1087 de persoane care execută pedepse privative de libertate pentru comiterea unor infracțiuni din sfera traficului de droguri, 709 sunt recidiviste sau cunoscute cu antecedente penale (65,22%), aspect de natură să releve potențialul criminogen crescut cu grad ridicat de repetabilitate pe care îl comportă persoanele care comit infracțiunea de trafic.“
Iar cei care vor ajunge înscriși în registru trebuie să dea socoteală poliției din zonă, o dată la trei luni, vizavi de ocupație, mijloacele de existență, persoanele cu care locuiesc și intră în contact direct și sistematic, instituțiile educaționale, taberele, cluburile sau festivalurile unde merg. Trebuie să declare unde locuiesc, cum pot fi contactați de poliție și să anunțe în prealabil orice deplasări în afara localității de domiciliu, mai lungi de 7 zile. În acest caz trebuie să spună unde merg, de ce, cât stau și cu ce vor ajunge acolo. În plus, în 3 zile, trebuie să se prezinte la poliția unde-și stabilesc domiciliul, pentru luarea în evidență, a precizat Marcel Vela.
JCS-T.K.