Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Senatorul Marcel Vela le-a amintit consilierilor județeni, printr-un mesaj pe o rețea de socializare, că pe primul loc trebuie să fie interesul județului!

„Dragi aleși din Consiliul Județean Caraș-Severin, cu privire la pasiunile cu care se dezbat subiectele în ședințele de Consiliu Județean, îmi permit să fac unele precizări legate de refuzul unora dintre dumneavoastră pentru transferul drumului forestier de la Romsilva la CJ, necesar dezvoltării județului Caraș-Severin.“, nota Marcel Vela.

Șeful liberalilor cărășeni sublinia că respectă dreptul la exprimare al oricui ales local și județean, precum și opțiunea fiecăruia legată de vot, „dar – indiferent de nume, indiferent de patimi, orgolii sau contradicții, de partide și opțiuni politice – eu cred că interesul județului trebuie să fie pe primul loc! Așadar, fac un apel la pace și înțelepciune, la calm și rațiune în forul județean, pentru că știu că se poate. Cu diplomație și maturitate acest subiect poate fi reluat în următoarea ședință, deoarece transferul este conform legii și util proiectelor de dezvoltare ale județului Caraș-Severin!“

Senatorul Vela a adresat și o rugăminte aleșilor județului, să respecte regulamentul ședințelor CJ, de la dezbaterile în comisii, rapoartele de specialitate, ordinea de zi, timpii și modelul de dezbatere în plen (pentru fiecare grup politic), până la voturi și motivarea lor, cât și la modul de întrebări și interpelări. „Consider că nu face bine nimănui atmosfera pe care am văzut-o la ședința de joi, 27 aprilie, în care o lege bună nu poate fi aplicată din motive absolut subiective, iar propriul regulament nu prea este respectat!“, a încheiat Vela.

Atît de „mult“ a prins apelul senatorului Vela, că la ședința de ieri jumătate din aleșii județeni, cei mai mulți de la PSD, PRO România și PMP, nici măcar nu s-au mai prezentat, împiedicând astfel, încă o dată, trecerea respectivului drum de la Romsilva la județ.

JCS-T.K.