În zilele trecute am descoperit o traducere din limba engleză a „Corbului” lui Edgar Allan Poe, despre care autor am mai scris la această rubrică, de data aceea abordând încumetarea lui Mihu Dragomir. Citindu-l pe Doinaş, deşi nici Dragomir nu se află mai prejos, cu mult mai prejos, zic, mi-am dat seama că autorul „Mistreţului cu coţi de argint” avea alte metode prin care ştia să recupereze, cu care ştia să uimească lectorul.
Sunt oameni cu obârşie de la talpă pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu comportări aristocratice: unul dintre aceştia era Ştefan Augustin Doinaş. „Corbul” tradus de el, am simţit „prin adieri”, m-a fermecat fără întoarcere, încât acum îl învăţ pe de rost. Vreau să-l pot recita prietenilor în două variante: Dragomir-Doinaş… Iată-l pe Doinaş rezolvând dificultăţile: „Ah, mi-aduc aminte – ceaţă şi-un Decembrie de gheaţă; / Lin murind lăsau tăciunii spectrul palid pe covor. / Zorii-i aşteptam să vie, şi-n zadar ceream tărie / Din cărţi vechi, la jalea vie după stinsa mea Lenore, – / Nu aici – în lumea lor”.
„Nu aici – în lumea lor”, această victorie, plină de-o înaltă semnificaţie, mi-a oprit respiraţia, dar m-a făcut fericit, fericire pe care o doresc şi colegilor mei, cititorii.
Concluziile ultimei strofe sunt fine penetrări de gândire, nerepetabile: „De-atunci Corbul, ca o stană, nu mai flutură din pană, / Stând pe bustul mândrei Pallas, – fantomatic, sfidător. / Ochii lui au para treaz-a unui demon ce visează, / Raza lămpii-i proiectează umbra neagră pe covor, / Şi-al meu suflet niciodată, smuls din ea, de pe covor, / Nu va mai sui în zbor”.
Şi când te gândeşti că acest poem genial, „Corbul” lui Edgar Allan Poe, mare poet al lumii, a fost vândut cu cinci dolari… Aproape toţi editorii sunt nişte oameni despre care autorii obişnuiesc să nu se pronunţe!
Ion Davideanu