Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Și unele și altele pot fi „admirate” pe teritoriul Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița!

Prin valori UNESCO, ne referim la cele peste 4.200 ha de pădure seculară de fag introdusă în 2017 în patrimoniul natural al forului mondial. Conform administrației parcului, aici cresc făgete seculare, alun turcesc, tufărișuri de liliac, mojdrean și scumpie, precum și pajiștile de pe stâncăriile calcaroase cu mare diversitate floristică, în care pot fi identificate peste jumătate din speciile de orhidee spontane din România. „De asemenea teritoriul parcului este prielnic pentru multe specii de insecte, păsări și mamifere. Cheile apelor sunt bogate în pește, iar existența peisajului carstic și a unui climat cu caracter submediteranean face posibilă observarea unor specii cum ar fi scorpionul carpatin sau vipera cu corn”, aflăm din comunicatul trimis de Cristina Curelea, expert WWF România.

Numai că, „elementul” antropic face posibilă și observarea unei mari „diversități” de deșeuri pe care apa Nerei le aduce dinspre comunitățile din amonte. În zonă, au fost organizate acțiuni de igienizare cu participarea administrației parcului, a oamenilor de la primăriile din zonă și de la ocoalele silvice aferente, elevi și profesori de la școlile din zonă. De asemenea, rangerii parcului patrulează constant în sectoarele cu probleme. Dar „decorațiunile” omenești continuă să apară, mai ales în zona parcărilor și pe malurile râurilor. „Populația trebuie să conștientizeze impactul negativ al deșeurilor, anume poluarea solului și apelor, inclusiv apa potabilă. Administrația parcului anunță că va sancționa cu amendă persoanele care vor fi surprinse aruncând deșeuri pe teritoriul parcului și în zonele limitrofe”, se încheie comunicatul trimis de reprezentantul parcului.

JCS-Ionel Ivașcu