Caraş-Severin, Romania

VĂLIUG – O inundație produsă în comuna Văliug, ca urmare a unei avarii produse la o conductă de aducțiune ce face parte din sistemul hidroenergetic din zonă, a fost raportată aseară la 112!

„De la Detașamentul de Pompieri Reșița au fost alocate o autospecială de intervenție și patru motopompe pentru a acționa în sprijinul populației dacă este cazul. Potrivit localnicilor, apa a refulat în zona unui podeț care s-a colmatat. Reprezentanții operatorului care administrează sistemul hidroenergetic din zona Semenic au confirmat că alimentarea cu apă a fost oprită și nu mai există riscuri. Din primele evaluări rezultă că nivelul apei pe stradă nu a fost mare. S-a acționat pentru decolmatarea scurgerilor“, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“.  

JCS-A.M.