După o perioadă în care buzunarele comercianţilor au fost mai mult goale decât pline, soarta pare să le surâdă acestora din nou.
Chiar dacă până la 1 martie mai sunt câteva săptămâni, perioadă în care comercianţii reuşesc să-şi rotunjească bine veniturile, sărbătoarea de Valentine’s Day „bate la uşă“. Cei care-şi vor „scoate căciula“ în aceste zile, după încasările slabe din ultimele luni, sunt patronii de bijuterii.
Fie ele din argint, aur sau platină, brăţările, lănţişoarele şi inelele „fac cu ochiul“ multor doamne şi domnişoare, spre încântarea comercianţilor.
„A fost o perioadă neagră pentru noi până acum, dar sperăm ca odată cu intrarea în anotimpul cadourilor, pentru că ştim cu toţii că doamnele sunt răsfăţate în martie de domni, să ne mai redresăm puţin. Deja se simte o îmbunătăţire, căci Valentine’s Day este duminică, iar bărbaţii aleg, de cele mai multe ori, să le ofere iubitelor câte o bijuterie“, ne-a spus Petronela Szabo, vânzătoare la o bijuterie din municipiu.
Vânzări bune se înregistrează şi la raioanele destinate exclusiv femeilor. „Trec bine în aceste zile parfumurile şi seturile cadou, care conţin creme de corp, geluri de duş sau uleiuri pentru baie“, spune Adela Avram, vânzătoare. Chiar dacă transportul nu a ajuns încă în municipiu, florarii şi-au făcut temele din timp, şi au comandat florile care vor ajunge în braţele doamnelor de Valentine’s Day.
„Plecăm vineri dimineaţa la depozit pentru a le aduce. Ştim exact ce să luăm căci se cer trandafirii, în special cei roşii, crinii imperiali, freziile şi gerbera roşie“, explică florarul Achim Pascu. Pentru îndrăgostiţii cu bugete mai reduse, o cutie de ciocolată poate fi alegerea perfectă pentru un cadou de ziua îndrăgostiţilor, iar rafturile magazinelor sunt pline ochi cu fel de fel de sortimente.
Roxana Nafiru