Adrian Tămăşan va orbi definitiv în foarte scurt timp şi ştie că nu se mai poate face nimic. A umblat pe la mai mulţi medici din ţară şi străinătate, dar rezultatul a fost acelaşi: pierderea ireversibilă a vederii.
Reşiţeanul suferă de o boală care nu iartă şi care, din păcate, nu poate fi vindecată. Este vorba despre glaucom, afecţiune caracterizată prin creşterea tensiunii oculare, cu dureri locale intense şi cu grave tulburări de vedere.
Adrian are o fetiţă, însă soarta cruntă a făcut să nu-i poată vedea chipul. A aflat de la ceilalţi că fiica lui are cei mai frumoşi ochi din lume şi că seamănă perfect cu soţia sa, cu Wili, cea care i-a fost mereu alături. Atunci când este singur, iar copila doarme, îşi plimbă încet vârful degetelor pe chipul ei, pentru că acolo Dumnezeu i-a aşezat un al şaselea simţ, cel de a „vedea“ cu degetele.
Problemele lui Adrian Tămăşan au început să apară încă din copilărie, dar s-au agravat în ultimii cinci ani, când a început să-şi piardă vederea şi se descurcă din ce în ce mai greu pe stradă. Acesta este motivul pentru care şi-a luat un baston. Acum mai vede cu un singur ochi, cu care abia distinge siluetele oamenilor. Ceea ce-ţi atrage atenţia la el sunt mişcările atent studiate şi ochelarii de vedere cu lentile foarte groase.
Când a fost conştient că îşi va pierde vederea, a început să se pregătească pentru viaţa de nevăzător. Pentru el, Internetul este un mijloc de contact cu prietenii. A reuşit să-şi procureze un program special care-i permite să navigheze aproape normal, iar pe telefonul mobil şi-a instalat altul care-l ajută să scrie şi să citească mesaje, şi să caute numerele din agendă.
Pe Adrian îl deranjează mila şi compasiunea exagerată a celor din jur. Vrea să fie tratat ca un om normal pentru că se simte unul: merge în fiecare zi la serviciu, lucrând ca masor la Azilul de bătrâni, deşi meseria lui este alta, de profesor metodist de muzică.
Pentru el, „singura problemă pe care o am este mentalitatea oamenilor care, atunci când văd un baston alb, îl confundă cu «bagheta milei». Persoanele aflate în dificultate nu au nevoie de milă, au nevoie de înţelegere şi de atitudine egală“.
Sorin Goruianu/Antoniu Mocanu