Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Marcel Vela, co-preşedinte al USL şi lider al PNL Caraş-Severin, a semnat vineri un protocol de colaborare la nivel judeţean, pe durata campaniei electorale pentru alegerile locale, cu Partida Romilor Pro Europa.

Cele două părţi se angajează să-şi acorde sprijin şi susţinere reciprocă la alegerile locale, fără să-şi aducă prejudicii de imagine ce ar putea diminua şansele candidaţilor USL şi PRPE.

Decizia Partidei Romilor Pro Europa vine după ce această formaţiune a denunţat protocolul încheiat în aprilie cu PDL. „Am luat decizia de a nu mai colabora cu PDL şi de a susţine candidaţii USL şi PNL din cauza comportamentului neadecvat şi agresiv pe care l-a avut consilierul PDL Matei Armaş, susţinut de alţi candidaţi democrat-liberali, la şedinţa Consiliului Local Caransebeş din 30 mai“, a explicat motivele acestei despărţiri liderul filialei Caraş-Severin a Partidei Romilor Pro Europa, Daniel Jucos.

Trebuie precizat că Jucos ocupă la ora actuală locul cinci pe lista depusă de PDL Caransebeş pentru Consiliul Local. La rândul său, liderul liberalilor cărăşeni s-a arătat încântat de colaborarea cu PRPE, asigurând reprezentanţii minorităţii rome că USL se va apleca cu mare atenţie asupra nevoilor acestora, nu puţine.

„Vom susţine comunitatea reprezentată de PRPE în toate proiectele şi programele de dezvoltare socială, culturală, educaţională şi de integrare. De asemenea, după alegeri, vom susţine ca reprezentanţii comunităţii romilor să fie promovaţi în funcţiile de reprezentare administrativă prevăzute de lege. Toate acţiunile pe care Partida Romilor le va avea în perioada următoare vor fi de susţinere a candidaţilor USL. Sper ca împreună să fim o forţă politică unită pentru binele judeţului Caraş-Severin şi să eliminăm lucrurile care ne dezbină. Până la urmă suntem în funcţiile de conducere ca să fim în interesul oamenilor, indiferent de etnie“, a concluzionat liderul Marcel Vela.

Legat de acest subiect, preşedintele PDL Caransebeş, Alexandru Stănescu, ne-a trimis la redacţie următoarele precizări: „Pretextul acestui demers este constituit de declarația președintelui Partidei Romilor din Caransebeș, d-l Jucos Dan, care a arătat ca a fost determinat să facă aceasta alegere având in vedere ,,atitudinea neadecvată și agresivă” a consilierului local PDL Matei Armaș in cadrul ședinței din 30 mai 2012. La începutul acestei ședințe d-l consilier Armaș a arătat că in urma ,,transferurilor’’ politice ale unor consilieri locali de la PDL la PNL, aceștia si-au pierdut, conform legii, calitatea de consilieri locali, locurile lor rămânând vacante. În consecință, d-l Armaș a solicitat președintelui de ședință să invite aceste persoane să urmărească din sală lucrările ședinței, întrucât nu mai au niciun drept de vot și nici dreptul de a primi indemnizațiile de ședință. În urma refuzului majorității USL, dl. Armaș a anunțat ca se retrage din ședință, precizând că din partea grupului PDL nu mai există niciun vot in consiliu. Aceasta atitudine politică şi în spiritul legii a d-lui consilier Armaș a fost calificată de d-l Jucos Dan în mod inexplicabil drept o atitudine neadecvată și agresivă, motiv pentru care a decis să renunțe la protocolul încheiat anterior cu PDL Caraș-Severin pentru a susține în prezent formațiunea PNL și respectiv alianța USL la scrutinul din 10 iunie 2012. Mai precizăm faptul că în zilele premergătoare acestei decizii a liderului Partidei Romilor Pro Europa, acesta a evitat să afișeze in locațiile sale personale candidații PDL pentru administrația locală – printre care era și el – și a afișat doar două poze mari ale primarului PNL. De asemenea, a solicitat in mod voalat de la organizația PDL Caransebeș anumite avantaje materiale cu care să stimuleze minoritatea romilor din Caransebeș pentru a vota candidații PDL, însă a fost refuzat ferm de către conducerea organizației PDL. Menționăm că organizația pe care o conduce nu este recunoscută decât de o mică parte a comunității rrome, comunitate care în Caransebeș a fost neglijată constant de actuala administrație și care ne susține în demersurile noastre și implicit la vot“.