CARANSEBEŞ – Romulus Pîrvu s-a născut în 14 septembrie 1934. Teoretic, ne-a spus el, asta trebuia să se întâmple la Caransebeş, însă, cum tatăl său, Coriolan Pîrvu, fusese repartizat la Staţia CFR Mureni, din judeţul Mureş, a venit pe lume în Ardeal, unde şi-a şi petrecut primii ani ai copilăriei!
În 1938, familia s-a mutat la Caransebeş, iar el a urmat cursurile Liceului „Traian Doda” şi apoi ale Liceului Silvic din oraş, după care a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti în 1958. Până la pensionare, în 1996, Romulus Pîrvu a lucrat la Circumscripţia Sanitar-Veterinară pentru Controlul Alimentelor din Caransebeş. Acum, trăieşte împreună cu soţia, Sofia, şi ea pensionară, într-un bloc din municipiu. Până aici, nimic deosebit. Este destinul unui om care a învăţat bine în şcoală şi şi-a făcut cum se cuvine datoria la locul de muncă.
Neobişnuite sunt multe alte lucruri în viaţa lui Romulus Pîrvu, chiar şi faptul că s-a apucat de scris cărţi după vârsta de 80 de ani. Prima carte de proză, „Întoarcerea în timp”, i-a ieşit de sub tipar în anul 2017. A făcut-o la îndemnul bunului său prieten, dirijorul şi muzicologul Dumitru Jompan, al soţiei Sofia şi al unui nepot stabilit acum în Noua Zeelandă. Motivul ni-l spune chiar Romulus Pîrvu. „În familia noastră, informaţiile privitoare la strămoşii din neamul nostru s-au transmis întotdeauna prin viu grai, de la tată la fiu sau de la bunic la nepot, a fost un fel de legământ. Pentru că ele sunt tot mai multe pe măsură ce trece vremea, tocmai ca să nu se piardă, m-am hotărât să-i ascult pe cei din jurul meu şi să adun tot ce ştiu într-o carte, unde altfel se păstrează toate”.
După absolvirea facultăţii, în 1958, Romulus Pîrvu a lucrat trei ani la Baia Mare, ceea ce, până la urmă, s-a dovedit că n-a fost un lucru tocmai rău, pentru că aşa a ajuns să cunoască locul de origine al primului său strămoş de care se ştia – cneazul Teleagă de Pribileşti, care a trăit prin anul 800. „Acolo, lângă Satu Mare, se află vechea cetate a cneazului, astăzi, din păcate, totul este o ruină, dar în satul Pribileşti există castelul lui, însă se numeşte Castelul Teleki, fiindcă o urmaşă de-a lui s-a căsătorit cu un bărbat din neamul Teleki“, a mai povestit Romulus Pîrvu.
Prin 1500, mai spune interlocutorul meu, pe când principele Banffy era copil, cancelar al Principatului Transilvaniei era un strămoş de-al său din familia Teleki, care, până când acesta a devenit major, la 24 de ani, a condus Ardealul.
O asemănare ciudată
O întâmplare care l-a pus pe gânduri pe Romulus Pîrvu s-a petrecut la Târgu Mureş. „Am fost să vizităm Muzeul Teleki, care face parte din Patrimoniul UNESCO, şi, pe când ne aflam în Sala mare, directoarea a rugat lumea să iasă. Eram cu soţia şi câţiva prieteni, când doamna mi-a spus «Dumneavoastră, cu puloverul, vă rog să rămâneţi!». Ne-am oprit. N-o văzusem niciodată până atunci, iar ea nu m-a văzut în viaţa ei. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost dacă nu cumva sunt urmaşul familiei conţilor Teleki. Am rămas înmărmurit. Apoi m-a dus la bustul strămoşului meu. Trăsăturile noastre erau, într-adevăr, identice. Ciudat… Un alt strămoş, tot conte Teleki, a fost prim-ministru al Imperiului Austro-Ungar în jurul anului 1800. Statuia sa se află şi acum la Budapesta, chiar dacă s-a intenţionat să fie demolată, deoarece ungurii l-au considerat pe acesta un demnitar cu origini româneşti.
Peste vreo 100 de ani, străbunicul meu s-a căsătorit cu o altă fiică a unui conte Teleki, care, după ce l-a născut pe bunicul meu, a murit, iar străbunicul s-a recăsătorit. Contele Samuel Teleki a umblat mult prin Africa, el fiind cel care a descoperit Lacul Turkana”.
Căpitanul de ieniceri Răbăgia
Din partea tatălui, familia lui Romulus Pîrvu este una dintre cele mai vechi din Caransebeş. Familia Răbăgia a locuit de când ştie el în vechea Cetate Caran. „Nu ştiu de unde au venit şi s-au aşezat acolo, dar bănuim că au venit de prin Macedonia, fiind aromâni, şi s-au oprit aici, iar de la noi s-a umplut tot Banatul de Răbăgia. În timpul lui Soliman Paşa, când turcii au intrat în cetate, i-au răpit doi fii strămoşului meu Răbăgia, aceştia fiind crescuţi la Curtea sultanului, unul ajungând chiar căpitan de ieniceri. Când Soliman a ajuns la porţile Budapestei, l-a lăsat la Caran pe străbunicul meu, pentru a administra cetatea. El a avut doi feciori, iar când turcii s-au retras, a plecat şi el, însă unul dintre fii a rămas aici, ducând mai departe numele Răbăgia în Cetatea Caran”.
După ce a stat puţin pe gânduri, Romulus Pîrvu şi-a mai amintit ceva ce neapărat trebuia să-mi spună. „În perioada domniei lui Mihai Viteazul, unul dintre membrii familiei Răbăgia a luptat alături de el şi a ajuns căpitan în oastea lui. La un moment-dat, domnitorul l-a trimis în Banat ca să mai adune oameni pentru a-şi mări oastea. Strămoşul meu a venit în părţile astea şi a adunat oşteni din Caransebeş şi din Lugoj, şi au plecat pe jos, cum se mergea pe atunci. Au ajuns la Turda cu o zi după ce Mihai Viteazul a fost asasinat din ordinul generalului Basta. Poate că dacă ajungeau cu 48 de ore mai devreme, istoria României s-ar fi scris altfel…”.
JCS-Sonia Berger
