Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Senatul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a aprobat luni, 22 iunie 2020, absorbția Universității „Eftimie Murgu” din Reșița (UEMR), demers inițiat de UEMR la începutul anului universitar curent și validat de structurile colective de conducere!

Motivația acestui demers a fost dată de contextul evoluțiilor actuale din spațiul românesc și european al învățământului superior pentru promovarea calității, creșterea eficienței activității didactice și de cercetare, precum și a vizibilității internaționale.

Rectorul UEMR, Andrade-Ionuț Bichescu, a propus ca obiectiv general în planul managerial cu care a câștigat încrederea comunității academice reșițene „menținerea și dezvoltarea învățământului superior reșițean ca motor al dezvoltării economice durabile a regiunii”. Fuziunea prin absorbție, în urma căreia UEMR va deveni Centrul Universitar UBB din Reșița, este un răspuns firesc la dinamica pieței educaționale globale.

Cu privire la procesul de fuziune, rectorul UBB, Daniel David, precizează că „în acest fel integrăm UEMR în UBB, dar respectăm și încurajăm tradiția (prin Facultatea de Inginerie, pe care, în timp, dorim să o profilăm mai bine național/internațional) și excelența locală/regională (prin funcționarea programelor din extensie în logica academică a UBB), totul fiind gândit într-un parteneriat strategic cu autoritățile locale, pornind și de la unele componente validate ale experienței academice locale. Într-adevăr, vom merge la Reșița nu doar cu practicile academice ale UBB, ci și cu experiența UBB (inclusiv specialiștii proprii) în relația bidirecțională dezvoltarea locală/regională“.

Referindu-se la acest aspect, rectorul UEMR susține că „această reconstrucţie relevă necesitatea adaptării mediului universitar reşiţean atât în ceea ce priveşte elementele tradiţionale (tradiţia industrială a Reşiţei), cât şi deschiderea spre direcţii de dezvoltare mai puţin exploatate până în prezent, ţinând seama de poziţia geografică şi perspectivele de dezvoltare ale unei societăţi axate pe inovare”.

Principalii beneficiari ai fuziunii sunt tinerii din regiune, care vor beneficia de noi oportunități de dezvoltare personală și formare profesională. La nivelul Ministerului Educației și Cercetării urmează ca fuziunea să fie formalizată prin parcurgerea etapelor prevăzute de legislația națională.

JCS-N.C.

FOTO: UEMR