REŞIŢA – Handbalistele au pierdut primul meci în acest sezon al Campionatului Diviziei A.
Etapa a patra a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, a adus prima înfrângere pentru Universitatea Reșița. Elevele antrenorului Cristian Busuioc au fost învinse în deplasare, cu 28-22 (14-11), de HC Alba Sebeș, o echipă ce și-a manifestat intenția de a promova în Liga Națională.
Având în componență handbaliste cu experiență, cu multe partide bifate în prima ligă, și ne referim aici la Anișoara Marcu (fostă jucătoare a Universității Reșița), Stăncuța Guiu sau Alina Șorodoc, HC Alba Sebeș și-a arătat superioritatea în teren și a administrat formației reșițene prima înfrângere din acest sezon. Cu multe junioare I în lot, Universitatea Reșița este într-un proces lung de reconstrucție, cu pași mărunți, dar siguri.
Universitatea Reșița în partida de la Sebeș: Alexandra Popescu, Delia Roman, Ioana Stoiculescu, Andra Ioța – Alexandra Dinu (8 goluri), Adriana Voina (6), Alexandra Mihai (4), Beatrice Kovari (2), Alina Cristea (1), Claudia Stanciuc (1), Andrada Stamin, Iasmina Roșian, Claudia Baldovin, Gianina Iung, Cătălina Dumitrescu, Lorena Mocodean.
În etapa viitoare, echipa reșițeană va întâlni pe SCM Pitești, într-o partidă programată duminică, 19 octombrie, de la ora 11, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava. În Campionatul Național de Handbal al Junioarelor I, Seria E, Universitatea Reșița merge ceas. Reșițencele sunt la a cincea victorie consecutivă din cinci jocuri, cel mai recent succes fiind cel de pe teren propriu, 51-22 cu CSS Drobeta Turnu Severin. În clasamentul Seriei E, junioarele reșițene sunt însă pe locul secund, după LPS Banatul Timișoara, care are avantajul disputării a două partide în plus față de Universitatea.
