Caraş-Severin, Romania

. Formaţia noastră n-a mai reuşit o partidă la fel de bună ca aceea de la Oradea, disputată joi, când s-a aflat aproape de un meci egal. Chiar şi aşa, replica României n-a fost rea, dar elevii lui Cornel Rusu nu au mai putut să facă faţă iureşului maghiarilor, principalii favoriţi la titlul olimpic de la Beijing.
Meciul s-a disputat la Szolnok, în faţa unui număr mare de spectatori. Primul sfert n-a fost prea fast pentru echipa noastră. Gazdele au deschis scorul prin renumitul Benedek Tibor, acesta izbutind apoi să facă 2-0. România a beneficiat apoi de o lovitură de la 5 metri, ratată de Andrei Iosep, Szécsi reuşind să apere cu capul! În continuare, tricolorii l-au pierdut pe Kádár Kálmán, eliminat definitiv în urma unei altercaţii cu un adversar. Primul sfert s-a încheiat cu scorul de 4-2. Ungaria şi-a mărit avantajul în cel de-al doilea sfert, prin golurile lui Varga Dénes şi Biros, în timp ce România a replicat prin reuşita orădeanului Ramiro Georgescu. Gazdele conduceau la pauză cu 6-3.

Final dominat de gazde

Al treilea sfert fost echilibrat. Hosnyánszky a marcat din 5 metri, scor 7-3, apoi Buşilă a înscris un gol de senzaţie de la distanţă, scor 7-4. Gazdele au înscris în continuare două goluri, prin Kásás şi Kiss, mărindu-şi avantajul, scor 9-4, dar acelaşi Buşilă a redus din diferenţă, scor 9-5. Ultimul sfert a aparţinut echipei maghiare. Cosmin Radu a făcut 9-6, dar finalul a fost dominat de maghiari, care a mai înscris de trei ori, prin Varga Tamás (2) şi Kiss (1). Rezultatul final, 12-6, consemnează o diferenţă care reflectă poate mai fidel diferenţa de valoare dintre cele două reprezentative. Ungaria este una din marile favorite la titlul olimpic, în timp ce România traversează o perioadă grea, după ratarea calificării la Olimpiada de la Beijing. Cele două partide cu Ungaria au fost de real folos pentru tricolori, care s-au autodepăşit, în special în partida de acasă, de la Oradea.

CASETA TEHNICĂ

Bazinul în aer liber din Szolnok. Spectatori: circa 2.000

Ungaria – România 12-6 (4-2, 2-1, 3-2, 3-1)

Ungaria: Szecsi, Gergely, Nagy – Varga Tamas 1, Madaras, Steinmetz 1, Szivós, Benedek 3, Kiss 3, Varga Dániel, Varga Dénes 1, Varga Zsolt, Molnár, Hosnyánszky 2, Gor-Nagy, Biros 1. Antrenor: Kemény Denes.

România: Nenciu, R. Dinu – Rydzik, C. Radu 2, Iosep, Buşilă 3, Dunca, Negrean, E. Andrei, Ramiro Georgescu 1, Al. Matei, Kádár, Tarnoveţchi, Goanţă. Antrenor: Cornel Rusu.

Arbitri: Kiszelyi Gábor (Ungaria), Radu Nechita (Cluj-Napoca)

 

Gavril Nutiu