Deşi a rezistat 57 de minute fără gol, Jiul a opus o slabă rezistenţă la Craiova.
Este adevărat că nici oltenii nu au forţat prea mult, dar au câştigat destul de lejer un meci de la care minerii aşteptau puncte. Prima fază de fotbal autentic va avea loc abia în minutul 28, când Costea scapă în careu, driblează doi adversari, dar ratează. De fapt aceasta va fi tenta generală a partidei, în care Craiova domină, dar pierde mingile în apropierea porţii oaspeţilor din Valea Jiului. Repriza întâi a meciului se încheie fără gol, dar cu o simulare de fault în careu a aceluiaş Costea, pentru care olteanul primeşte şi cartonaş galben.
Va fi totuşi 1-0 în minutul 57, atunci când Njock primeşte o minge de la Săceanu şi înscrie din apropierea porţii. În minutul 74 va fi 2-0. Săceanu execută un corner în faţa porţii, Dina se înalţă şi înscrie. Jiul a început partida cu următorii jucători: Curcă, Gheorghe, Pintilii, Dinu, Teuşan, Spanoche, Petrescu, Lungu, Apetri, Bicfalvi, Pacleşan. Cu acest nou eşec, Jiul a ajuns la 22 de înfrângeri, din 31 de meciuri jucate, iar obiectivul de a realiza baremul pentru Liga a II-a este compromis.
Valentin Neagu
