Curba descendentă pe care o traversează UTA a ieşit în evidenţă sâmbătă după-amiază împotriva celor de la FC Naţional. Elevii lui Marius Lăcătuş au evoluat slab, fără vlagă, permiţându-le oaspeţilor să obţină un punct important în tentativa lor de a evada din subsolul clasamentului. Doar un punct, ar fi corect spus, dacă ţinem cont că alb-roşiii au egalat târziu, cu cinci minute înainte de final, dintr-un penalty cel puţin discutabil.
Prima repriză a fost săracă în evenimente, Cursaru (min. 21), respectiv, Apostu (min. 36), fiind aproape de bucuria golului. În rest, plictiseală maximă. Ceva mai mult fotbal am văzut după odihnă, tonul fiind dat de vizitatori. Mai întâi, asistentul Monica Rigo anulează o reuşită a Naţionalului (min. 50), pe motiv că mingea a depăşit suprafaţa de joc, dar trei minute mai târziu, Cursaru înscrie cu un şut-spectaculos de la 16 m, de lângă un Rusu visător, 0-1.
Intrarea lui S. Ilie înviorează puţin atacul gazdelor, după 60 de minute şterse, în care nu am legat trei pase consecutive, abuzând de mingi lungi, sortite eşecului. Oaspeţii fac pasul înapoi prea devreme şi dă posibilitatea lui S. Ilie, Dănălache şi Balint să ameninţe periculos poarta apărată bine de Stanev. Când puţină lume se mai aştepta, în min. 85, Corpodean indică punctul cu var (şi) la semnalizarea asistentului Buzărnescu, după un contact între Simion şi Panc în suprafaţa de pedeapsă. Protestele celor de la Naţional sunt inutile,
Mara transformând impecabil penalty-ul, pentru 1-1.
Concluzionând, se poate spune, că UTA a obţinut un punct din… nimic, la finalul unei partide în care a rămas datoare la capitolul fotbal.
Fact-Box
Caseta tehnică
FCM UTA – FC Naţional 1-1 (0-0)
Au marcat: Mara min. 85 (penalty), respectiv, Cursaru min. 53
Formaţii – UTA: Tudor – Balint, Chiriţă, Ad. Rusu (min. 76 – Bălan), Vasilejvic – Oncică, Mara, Coţan (min. 64 – Hidişan), Simion – Dănălache, Apostu (min. 59 – S. Ilie). Naţional: Stanev – Ghindeanu (min. 57 – Mozacu), Ninu, Panc, L. Rusu – Fl. Dumitru, Herea, Lincar, R. Iancu – Cl. Drăgan (min. 74 – Binaware), Cursaru.
Arbitrii: Sorin Corpodean (Alba Iulia) – centru; Florin Buzărnescu (Craiova) şi Monica Rigo (Cluj) – asistenţi. Rezervă: Vali Igna (Timişoara). Obs. de joc: Mircea Dancu (Sibiu). Obs. de arbitraj: Ioan Mureşan (Timişoara).
D.S.
