REȘIȚA – Nicolae Jula este noul transfer al echipei antrenate de Daniel Oprița. Mijlocașul în vârstă de 20 de ani a făcut junioratul în Valea Domanului, iar apoi a evoluat pentru formația Viitorul Caransebeș.
„Sunt mulțumit de lot și consider că mai avem nevoie de câțiva juniori. Suntem în căutări, trei sau patru juniori îi avem deja și ne-ar mai trebui încă doi. Acești doi ar putea fi chiar și de la centrul nostru. După plecarea de la echipă a lui Răzvan Dulap, cred că ar mai trebui să aducem un fundaș central”, a declarat Daniel Oprița, antrenorul echipei CSM Școlar Reșița.
Reșițenii vor întâlni în următorul amical formația ASU Politehnica, meci care va avea loc pe data de 3 februarie la Timișoara. Celelalte partide amicale programate ale Școlarului vor fi împotriva echipelor UTA Arad, Pandurii Târgu Jiu, Pancevo și Radnicki Zrenjanin.
