Caraş-Severin, Romania

În expunerea de motive se arată că, de-a lungul timpului, domeniul public s-a modificat fie prin ieşirea din acesta a unor imobile ca urmare a trecerii acestora în domeniul privat, unele din acestea  fiind vândute sau revendicate, fie prin cuprinderea altor imobile preluate de la localităţi din judeţ sau de la statul român.

Poate că cititorii sunt interesaţi să ştie, în general, ce obiective intră în patrimoniul CJ, motiv pentru care publicăm câteva. Astfel, printre imobilele care aparţin domeniului public al judeţului nostru se află: sediul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“, sediul administrativ al CJ, imobilele care adăpostesc centre de plasament şi sociale, Muzeul Judeţean, bloc de locuinţe, apartamente în Reşiţa şi Caransebeş, garaje, Aeroportul Caransebeş, Sala Polivalentă, Monumentul Eroilor Bănăţeni de pe Muntele Mic, toate clădirile Spitalului Judeţean Reşiţa, Muzeul Regimentului de Graniţă de la Caransebeş, situl Tibiscus-Jupa, sediile administrative din Grădinari, Voislova, Iablaniţa, Baza de deszăpeziri Văliug, Cabana Salvamont de pe Muntele Mic, o reţea formată din 40 de drumuri judeţene şi alimentările cu apă ale localităţilor Ticvaniu Mare, Ticvaniu Mic, Fîrliug, Scăiuş şi Dezeşti.

În total, obiectivele care formează domeniul public al judeţului ocupă o listă de 116 poziţii.