REŞIŢA – Copilul, în vârstă de 14 ani, căuta PET-uri, fiind lovit de şenila utilajului. Se pare că şoferul buldozerului nu l-a văzut pe copil din cauza fumului provenit de la arderea gunoaielor.
„Se pare că şoferul buldozerului, în vârstă de 59 de ani, efectua manevre faţă-spate pentru nivelarea gunoiului şi, din pricina ceţii şi a fumului, nu l-a observat pe copilul care aduna PET-uri şi, la manevra de mers înapoi, a trecut cu şenila peste acesta. Copilul a decedat pe loc“, a precizat ag. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin.Accidentul a avut loc în jurul orei 13.30. Ambulanţele care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul. Pe numele şoferului buldozerului s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Oficial, haldina de gunoi a Reşiţei figurează ca fiind închisă.
Petru N. era elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional Traian Lalescu din Reşiţa. Din spusele unor colegi, se pare că acesta nu strângea doar PET-uri pentru a le vinde, ci colecţiona şi inelele de la doze, din care confecţiona diverse obiecte.