Caraş-Severin, Romania

Clinchet de clopoţei şi colinde străbune… miros de brad, de cozonac… sentiment de bucurie împărtăşită… dorinţa de a fi mai buni, mai generoşi… E starea Sărbătorilor de iarnă care ne apropie în fiecare an de cei dragi.

Conduşi de aceste sentimente, grupul vocal al Şcolii cu clasele I-VIII Nr.5 Reşiţa, structură a Liceului Teoretic „Diaconovici Tietz“ din municipiu, a susţinut ieri, 11 decembrie, un concert de colinde dedicat vârstnicilor din cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă. Dirijaţi de inst. Sofia Oneţiu, copiii au dorit ca prin această acţiune să vestească venirea Sărbătorilor de iarnă şi totodată, să aducă un strop de bucurie bătrânilor din acest Centru.

„Moş Crăciun“, „Deschide uşa creştine“ şi „Viflaime, Viflaime“ -  sunt doar câteva dintre colindele pe care elevii le-au cântat împreună cu adulţii. Emoţionaţi, bătrânii şi-au amintit de copilărie dar şi de nepoţii lor. „Am simţit o mare bucurie când i-am văzut pe aceşti copii şi totodată, o mare tristeţe. Ne-am amintit că avem şi noi nepoţi şi nu sunt lângă noi“, ne-a destăinuit cu vocea tremurândă şi cu lacrimi în ochi, Eva Ghiocel. Bucuroşi, aceştia au ţinut să ne spună şi urările lor pentru tinerii colindători.

Astfel, Strava Manole, le doreşte elevilor: „La mulţi ani şi multă sănătate. Să aibă mult succes în viaţă, să le dea Domnul numai bine“.

Alături de elevii corului Şcolii Nr.5, a colindat şi solista de muzică populară Luci Lazăr, care i-a îndemnat pe oaspeţi să cânte alături de ei. În final copiii au împărţit bomboane bătrânilor pe care i-au colindat. Despre scopul acestei acţiuni ne-a vorbit eleva Rahela Colojoară: „Am dorit să-i sărbătorim de Naşterea Domnului, fiind o colaborare mai veche de-a noastră. În fiecare an am venit să vizităm bătrânii din acest centru“.

Lavinia Predescu
[email protected]