În prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, a constructorilor care s-au ocupat de bazin, firma Cristicons, a profesorilor de sport, a instructorilor de înot din municipiu, dar şi a sportivilor, a fost redat sportului local şi naţional un centru sportiv de talie europeană, o construcţie super modernă, unde înotătorii reşiţeni vor face pregătirile, de acum înainte, pentru a deveni din nou campioni, asemeni predecesorilor lor.
Să nu uităm faptul că Bazinul Olimpic nu a mai fost folosit de nimeni de 12 ani, iar acest lucru s-a reflectat, într-o mare măsură, în rezultatele obţinute de înotătorii reşiţeni. Iată de ce investiţia Uniunii Europene a fost printre cele mai bine venite investiţii pentru municipiul Reşiţa, în valoare totală de circa 1,2 milioane de euro, dintre care 850 de mii de euro din fonduri externe.
Oficialităţile locale şi judeţene au adresat celor prezenţi câte un mesaj.
Au fost mesaje de la suflet pentru suflet, deoarece fiecare este conştient că această investiţie, fără un sprijin financiar puternic din partea UE, chiar dacă fiecare dintre noi ni l-am fi dorit, nu ar fi putut să se concretizeze.
Primarul municipiului, Liviu Spătaru, a ţinut să îi felicite pe toţi cei care s-au ocupat de finalizarea lucrărilor, pe antrenorii care se ocupă cu devotament de sportivi, dar şi pe înotătorii reşiţeni, pe care i-a îndemnat ca şi în continuare să fie serioşi, muncitori, iar rezultatele nu vor înceta să apară.
De asemenea, tot înainte de inaugurarea oficială, prefectul Ion Anton Paulescu, a adresat celor prezenţi la acest eveniment câteva cuvinte.
Chiar dacă apa din bazin era cu câteva grade sub cea normală pentru desfăşurarea activităţii unui înotător, tinerii sportivi reşiţeni au ţinut ca bazinul să fie inaugurat aşa cum se cuvine.
Astfel, la finalul acestui mare eveniment, cei mai reprezentativi dintre sportivii de la CSŞ-CSM Reşiţa au parcurs o lungime de bazin, în aplauzele tuturor celor prezenţi.
Camelia Giuca
