REŞIŢA – Sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 9 a fost, recent, gazda Cupei DSJT la gimnastică ritmică. Au fost angrenate opt sportive, de la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa, pregătite de profesoarele Luminiţa Laţcu şi Dana Târbă, care au evoluat la toate cele patru obiecte.„A fost un concurs foarte util pentru sportivele noastre de mare perspectivă, ne-a declarat prof. Luminiţa Laţcu. S-au remarcat Diana Văleanu, care va participa la Cupa României, la care sunt calificate primele şase sportive, clasate la Campionatul Naţional de gimnastică ritmică, la individual compus. Din păcate, Andra Gherman s-a situat pe locul opt la naţionale, şi a ratat cupa“.
