Ziua de luni a fost, sau mai bine zis s-a vrut a fi, una a grevelor şi a luării de atitudine în faţa guvernului. Totul a început cu o conferinţă de presă la care au participat mai mulţi lideri de sindicat decât membri ai presei şi prin care s-a dorit informarea populaţiei despre faptul că joi, 3 iunie 2010, se va organiza un miting în centrul Reşiţei. Pe lângă acest lucru, cei opt lideri de sindicat (Marian Apostol – Cartel Alfa, Iancu Muhu – Sindicatul Vatra, Dumitru Ursu – LigaPensionarilor, Ionel Răitaru – Sindicatul din cadrul Oficiului Judeţean de Poştă, Nicolae Drăgan – BNS, Gheorghe Crăciun – SANITAS, Jivomir Tovladiat – CNSLR Frăţia, Mircea Cherteş – SNPPC), au vorbit pe rând despre nemulţumirile bugetarilor şi pensionarilor şi despre acţiunile ce trebuiau să aibă loc luni.
Spunem „trebuiau“ pentru că, încă o dată, foarte mulţi bugetari din judeţ au ales să nu mai protesteze. Exemple în acest sens sunt Casa de Pensii şi AJOFM Caraş-Severin. „Din declaraţile depuse la sediul Cartel Alfa Caraş-Severin, angajaţii CJP şi cei ai AJOFM, coordonaţi de acelaşi sindicat, au protestat în procent de 80%“, spunea Marian Apostol, liderul Cartel Alfa. Însă lucrurile nu au stat deloc aşa. Jurnal CS a făcut o vizită celor două instituţii şi a desoperit că activitatea decurgea normal. Putem trage concluzia că cei de acolo sunt de acord cu reducerile salariale? Contactată de JCS, Adriana Hurduban, lider de sindicat în cadrul CJP Caraş-Severin, a spus că „am întocmit săptămâna trecută un tabel conform căruia 80% dintre lucrătorii Casei de Pensii erau de acord cu greva. Luni dimineaţă, situaţia a stat altfel şi s-a lucrat“. Hurduban încerca oarecum să scuze schimbarea situaţiei spunând că pensionarii nu puteau fi lăsaţi să aştepte pe holuri. De altfel, aceeaşi situaţie a fost şi la AJOFM Caraş-Severin.
Protest spontan
Chiar şi aşa, o mână de pensionari au demonstrat încă o dată că au curajul să protesteze atunci când le sunt încălcate drepturile şi s-au adunat în mod spontan ieri, timp de câteva ore, în faţa Prefecturii Caraş-Severin. Marian Apostol a mai spus că, la nivel declarativ, au fost în grevă toţi membrii Cartel Alfa din cadrul primăriilor din judeţ, Consiliului Judeţean, DSP Caraş-Severin, spitalelor, precum şi din şcoli şi din Universitatea „Eftimie Murgu“. Solidari cu greviştii au fost şi vor fi şi poliţiştii din cadrul „Pro Lex“ Caraş-Severin, după cum ne-a spus Ionel Oberşterescu, liderul sindicatului, care informa că joi poliţiştii vor fi în centrul Reşiţei pentru a protesta.
Sănătatea, în grevă
În judeţ, peste 500 de membri ai sindicatului SANITAS au fost în grevă, asigurându-se doar serviciile de urgenţă. „Nu au intrat în grevă spitalele de la Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Bocşa, nu pentru că nu sunt solidari cu noi, ci pentru că nu au personal suficient ca să asigure şi organizarea grevei şi serviciile medicale“, a declarat Gheorghe Crăciun. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, 80 de membri de sindicat au ieşit ieri în curtea instituţiei pentru a protesta astfel împotriva măsurilor de austeritate. Însă, dat fiind faptul că este vorba de un spital de urgenţă, pacienţii nu au avut de suferit. „Noi nu ne-am mai primit bonurile de masă de patru luni, iar dacă ni se vor reduce şi salariile vom ajunge tot mai rău“, spunea Maria Galescu, lider sindical la Spitalului Judeţean de Urgenţă. Solidari cu membrii SANITAS s-au declarat şi toţi cei ce fac parte din Colegiul Medicilor. Deşi legea interzice ca cei ce lucrează la serviciile de urgenţă şi la Ambulanţă să întrerupă activitatea, angajaţii de aici au încercat să se facă şi ei auziţi (la propriu), pornind preţ de câteva minute sirenele maşinilor aflate la sediul din Reşiţa. „Pentru data de 2 iunie 2010 avem programat un miting în faţa Prefecturii, deşi nu ştiu dacă oamenii de la Ambulanţă vor veni în număr prea mare având în vedere că trebuie să facă acest lucru în timpul liber“, spunea ieri Ilie Pojoran, liderul Sindicatului Ambulanţa Caraş-Severin, sindicat ce numără în jur de 150 de membri.
Proteste de stradă
Joi, 3 iunie 2010, Asociaţia Sindicală „Solidaritate“ va scoate în stradă, după cum spunea Apostol, cam 1.500-2.000 de oameni. Cifre considerate egale cu un eşec sindical de Iancu Muhu şi Nicolae Drăgan, acesta din urmă spunând că nu este doar mitingul sindicaliştilor şi al pensionarilor, ci al tuturor cărăşenilor nemulţumiţi de măsurile luate de guvern. Care vor fi efectele acestor activităţi rămâne de văzut.
Anca Preda